luni, 2 martie 2015

DE FAPT,CE ESTE FERICIREA?

DE FAPT,CE ESTE FERICIREA? 

 

La sfârşitul oricărei poveşti ne aşteaptă tristeţea. 

● Trebuie să căutam dragostea acolo unde suntem, chiar dacă asta ne - ar costa ceasuri, zile, săptămâni de decepţii şi tristeţi. Căci în clipa în care pornim în căutarea iubirii şi ea porneşte în întâmpinarea noastră. Şi ne salvează. 

● Suferim fără rost: pentru că în dragoste se află sămânţa creşterii noastre. Cu cât iubim mai mult, cu atât suntem mai aproape de experienţa spirituală. Adevăraţii iluminaţi, cu sufletele lor incendiate de Iubire, învingeau toate prejudecăţile vremii. Cântau, râdeau, se rugau cu voce tare, dansau, participau la ceea ce Sfântul Pavel numea “ nebunia sfântă “. 

 

● Erau veseli - pentru că cine iubeşte învinge lumea, nu - i e teama că pierde ceva. Adevărata iubire este un act de total abandon. 

● Dragostea poate fi o experienţă mai înspăimântătoare decât aceea de a te afla faţă în faţă cu un arcaş care ţinteşte spre inima ta. Dacă săgeata îşi nimereşte ţinta, eşti mort şi de restul are grijă Dumnezeu. Dacă te loveşte dragostea, trebuie să - ţi asumi singur consecinţele. 

 

● Războinicul ştie că bătăliile pe care le - a dat în trecut au sfârşit întotdeauna prin a - l învăţa câte ceva. Dar învăţămintele acestea l - au făcut pe războinic să sufere mai mult decât ar fi fost necesar. Nu doar o dată şi - a pierdut timpul luptând pentru o minciună. Şi a suferit pentru persoane care nu erau la înălţimea dragostei lui. 

 

● Războinicului nu - i este teamă să plângă din pricina unor necazuri vechi sau să se bucure de noi descoperiri. Când simte că a venit ceasul, lasă totul şi pleacă în aventura mult visată. Când pricepe că e la limita rezistenţei, iese din luptă, fără a se învinovăţi că a făcut una, două nebunii neaşteptate. 

● A juca rolul de suflet caritabil li se potriveşte doar celor cărora le e frică să ia vreo atitudine în viaţă.Totdeauna e mai uşor să crezi în propria ta bunătate decât să - i înfrunţi pe ceilalţi şi să lupţi pentru drepturile tale. Totdeauna e mai uşor să - ţi auzi o jignire şi să nu raspunzi cu aceeaşi monedă decât să ai curajul de a te angaja într - o luptă cu cineva mai puternic. 

  

● În fiecare dintre noi este un ceasornic ascuns şi, ca să faci dragoste, arătătoarele ambilor inşi trebuie să indice aceeaşi oră la acelaşi timp. Două persoane care sunt împreună şi se iubesc mult trebuie să - şi potriveasca arătătoarele, cu răbdare şi perseverenţă, cu jocuri şi reprezentaţii “ teatrale “, până când înţeleg că a face dragoste e mult mai mult decât o întâlnire. 



● De aceea e aşa de important să laşi anumite lucruri să treacă. Să le dai drumul. Să te desprinzi de ele. Oamenii trebuie să înţeleagă că nimeni nu trişează, uneori câştigăm, alteori pierdem. Nu aştepta să ţi se dea ceva înapoi, nu aştepta să ţi se recunoască efortul, să ţi se descopere geniul, să ţi se înţeleagă iubirea. Încheie nişte etape. Nu din orgoliu, din neputinţă sau mândrie, ci pur şi simplu pentru că acel lucru nu se mai potriveşte cu viaţa ta. Închide uşa, schimbă discul, fă curat în casă, şterge praful. Încetează să mai fii cine erai şi transformă - te în cine eşti. 

 

● Dintre toate posibilităţile pe care le - a găsit omul ca să - şi facă rău sieşi, cea mai rea a fost Dragostea. Suferim mereu pentru cineva care nu ne iubeşte, pentru cineva care ne - a părăsit, pentru cineva care nu vrea să ne părăsească. Dacă nu suntem căsătoriţi înseamnă că nu ne iubeşte nimeni, dacă suntem căsătoriţi - transformăm căsătoria în sclavie. 

● La urma urmei, ce e fericirea ? Dragoste, se spune. Dar dragostea nu a adus şi nici nu va aduce vreodată fericirea. Dimpotrivă, nu e decât nelinişte, un câmp de luptă, nopţi nedormite, când ne întrebăm dacă e bine ce facem. Adevărata dragoste este plămădită din extaz şi agonie. 

 

● Trăieşte totul intens şi păstrează ceea ce ai simţit ca pe un dar de la Dumnezeu. 
Decepţiile, înfrângerile, descurajarea sunt instrumente pe care Dumnezeu le foloseşte pentru a - ţi arăta drumul. 

● Drumul înţelepciunii înseamnă să nu - ţi fie teamă să greşeşti.[Coelho] 


 

- Daruieste dragoste astazi. Iubeste-i pe ceilalti. Iubeste-ti familia. Iubeste-L pe Dumnezeu. El va avea grija ca tu sa ai destula dragoste; iti va da inapoi mai mult decat poti darui vreodata

CANTECUL SUFLETULUI

CANTECUL SUFLETULUI 
Motto:"Omul are nevoie de dragoste. Viata fara duiosie si fara iubire nu e decat un mecanism uscat, scartaitor si sfasietor. " - Victor Hugo 


În adâncul inimii mele se-aude un cântec fără versuri 
Un cântec ce trăieşte in sămânţa inimii mele. 
Refuză să se amestece cu cerneala pe pergament; 
Îmi învăluie dragostea într-o mantie diafană 
Şi zboară, dar nu peste buzele mele. 
Cum să îl cânt? 
Mi-e teamă să nu se amestece cu eternul pământesc; 
Cui să îl cânt? 
Căci locuieşte în casa sufletului meu 
De teama urechilor pline de sensibilitate. 

 

Când privesc în mine, 
Văd umbra umbrei sale; 
Când îmi ating vârful degetelor 
Îi simt vibraţiile. 
Faptele mâinilor mele îi oglindesc prezenţa, 
Aşa cum un lac reflectă stelele strălucitoare; 

 

Lacrimile mele îl dezvăluie, 
Aşa cum picăturile strălucitoare de rouă 
Dezvăluie taina unui trandafir veştejit. 
Este un cântec ce s-a născut din contemplaţie 
Şi adus la suprafaţă de către linişte, 
Evitat de larmă, 
Îmbrăţişat de adevăr, 
Repetat de vise, 
Înţeles de dragoste, 
Ascuns de trezire 
Şi cântat de sufleteste cântecul dragostei. 

 

Ce Cain sau Esaul ar putea să-l cânte? 
Este cu mult mai parfumat decât iasomia; 
Ce voce l-ar putea înrobi? 
Este pecetluit la inimă, ca taina unei fecioare; 
Ce coardă l-ar putea face să vibreze? 
Cine îndrăzneşte să uneasă urletul mării 
Cu ciripitul unei privighetori? 

 

Cine îndrăzneşte să asemuiască strigătele unei furtuni 
Cu suspinul unui copil? 
Cine îndrăzneşte să spună cu voce tare 
Cuvintele pe care numai inima le poate rosti? 
Ce fiinţă omenească îndrăzneşte să cânte 
Cântecul lui Dumnezeu? 

(Kahlil Gibran) 

 

Suflet curat de Raul Huluban 

Eşti frumoasă 
şi totuşi mai ceri frumuseţe, 
suflet de copil, 
întinzându-ţi palma udă spre lună 
cu fierbinţi rugăciuni. 

Eşti frumoasă 
şi totuşi mai ceri frumuseţe 
când absorbită de noapte 
egosită îmi îndepărtezi luna 
deşi îmi pare atât de aproape... 

 

Eşti frumoasă 
şi totuşi mai ceri frumuseţe 
alungând vraja întunericului 
şi primind în sufletu-ţi de copil 
Cuvântul mângâietor al Luminii. 

Eşti frumoasă 
şi totuşi mai ceri frumuseţe 
pentru întreaga făptură care geme 
căci tu ai scăpat din vraja nopţii 
şi sufletul de copil ţi-l storci de ploaie... 

 

Robert Burns – Si daca… 

Şi dacă vînturi s-ar trezi 
În lunci mereu, 
În lunci mereu, 
O, cum atunci te-aş încălzi 
La pieptul meu, 
La pieptul meu! 

Şi dacă vremuri de urgii 
S-ar înteţi, 
S-ar înteţi, 
Alăturea de-ar fi să-mi fii, 
Nu le-aş simţi! 
Nu le-aş simţi! 

 

De m-ar zvîrli ursita rea 
într-un abis, 
într-un abis, 
Cu tine hăul mi-ar părea 
Un paradis, 
Un paradis! 

Pămîntul de mi-ar fi întreg 
Adus în dar, 
Adus în dar, 
Din toate-aş şti să te aleg 
Pe tine doar, 
Pe tine doar! 
 

Spune intotdeauna ce simti si fa ceea ce gandesti. Daca as sti ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea dormind, te-as imbratisa foarte strans si l-as ruga pe Dumnezeu sa fiu pazitorul sufletului tau. Daca as sti ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea iesind pe usa, ti-as da o imbratisare, un sarut si te-as chema inapoi sa-ti dau mai multe. Daca as sti ca asta ar fi ultima oara cand voi auzi vocea ta, as inregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta o data si inca o data pana la infinit. Daca as sti ca acestea ar fi ultimele minute in care te-as vedea, as spune “te iubesc” si nu mi-as asuma, in mod prostesc, gandul ca deja stii.Gabriel Jose garcia Marquez