” Dacă spui lucruri serioase,dar zîmbeşti, lumea zice că eşti nebun.
Dacă eşti nebun şi nu spui nimic,lumea zice că eşti prost.
Dacă eşti prost şi spui adevărul,lumea zice că eşti arogant.
Să nu vă fie niciodată ruşine sau frică să zîmbiţi,să vorbiţi,
dar cele mai ascunse gînduri să le încredinţaţi doar lui Dumnezeu “.( PETRE TUTEA ) .
A bătut vântul ...
A bătut vântul... Frunzele cad peste noi şi peste ziare.
Am plecat pe o alee fără bănci; trec singur pe lângă bazinuri de piatră părăsite, şi
de la sfâşitul parcului, privesc câmpia nesfârşită peste care se lasă corbii şi vântul
părăsirii.
Îmi amintesc de romane pasionale, în care eroii se împuşcă, sau se otrăvesc, se
spânzură, se aruncă în mare, sau înaintea trenului.
E trist. Frunzişul e galben şi sunt şi frunze roşii ca pete de sânge; dacă vrei să
rămâi pe gânduri, pe aceste alei de toamnă, e prea mult mister şi nu e nimeni să râdă, sau
să te plângă.
Numai poeţii redau în câteva strofe, aceste stări de melancolie, şi numai ei ne
amintesc de tăceri şi singurătăţi...
În drum, spre oraş, m-am gândit la descrieri care sfârşesc cu speranţe de viitor. La
colţul unei străzi aşteptau mai mulţi un tramvai; pe bulevarde mari, vântul duce repede
praful şi frunzele, până departe...
E toamnă... cu tramvaiul am ajuns la celălalt capăt al oraşului; pe aici sunt
cazărmi şi fabrici.
Am rătăcit şi pe aceste străzi, ca prin marginile unui oraş de provincie; pe
maidanele goale se lăsau corbii, iar zarea era închisă şi rece. Pe o stradă din acele locuri,
am intrat în grădina unui restaurant, unde am stat mai mult pentru un vin nou care era şi
bun, pe când un gramofon cânta într-o cameră a acelui local.
Un tânăr elegant, cu floare la reverul hainei, un fel de nebun distractiv,
sprijinindu-se în baston, privea la consumatori cu mişcări leneşe din corp.
Întru târziu i se făcu semn să ia loc la o masă. Acest nebun mânca şi cânta după
gramofon, şi din când în când, se ducea la masa ofiţerilor pentru a se recomanda, ceea ce
făcea o plăcere deosebită doamnelor... Gramofonul cânta, când ca o fanfară, când cântece
populare din voce; era totuşi linişte, izolare, iar vinul dădea visări că sunt şi mai singur...
Spre seară, am luat în oraş, câteva cafele într-un local plin de lume, printre care se
distingeau câţiva poeţi, câţiva artişti, – vor apărea desigur în toamna aceasta, câteva
reviste literare cu scriitori de talent cu o notă nouă în poeme mici, sau cine ştie în ce fel...
Plouă încet; cafeneaua e şi mai plină, şi, când se face tăcere, se aude cum cade
ploaia încet, care predispune la somn… Noapte.
Pe asfaltul ud, se răsfrâng luminile felinarelor, şi trec umbre de trăsuri şi de
oameni... pare o carte cu îngeri, demoni, stele, suflet şi alte vedenii...
Câte întâlniri mai ieftine, sau scumpe, rămân în urmă, şi câte grădini plouate, cu
parfum de toamnă, până spre casă…
- poem în proză - George Bacovia
Iubito, Vine Toamna
Iubito, vine toamna peste toate
Bacovia reintra în portrete
Cad frunze picurînd singuratate
Si tu ai gesturi parca mai încete.
Si te iubesc la echinox si dupa
Iubito, vine toamna sa decline
Sa macine, sa naruie, sa rupa
Al lumii apogeu de feminine.
Cum tu ramîi la tarmure de mare
Eu plec s-astept si crivat si omaturi
Si sa ma-mbat la mese singulare
Cu umbra lui Bacovia alaturi.
Iubito, vine toamna dinspre munte
Cu ghilotine si anestezie
Tot omul e un snop de amanunte
Care ameninta esenta vie.
Cu hachite si mofturi si-alte alea
Îmi esti pedeapsa, dar îmi esti si doamna.
De pomi sinucigasi se umple valea
Iubito, te iubesc si vine toamna.
Natura se închide ca un templu
Cu lacate de fosfor si rugina
Eu mortii mele te voi da exemplu
Cît esti de disperata si senina.
Iubito, vine toamna pîna-n oase
O simt în mîna care ti se-ntinde
Priveste, ies fumuri peste case
Iubito, dupa toamna vin colïnde.
Adrian Paunescu -
Toamna mi te ia,
Vis stingher, cu ea.
Lacrima de dor
Strop de margarint.
Trandafirii mor.
Visurile mint.Lied - Al.O.Teodoreanu
"Nu aştepta să ţi se dea ceva înapoi, nu aştepta să ţi se recunoască efortul, să ţi se descopere geniul, să ţi se înţeleagă iubirea. Încheie nişte etape. Nu din orgoliu, din neputinţă sau mândrie, ci pur şi simplu pentru că acel lucru nu se mai potriveşte cu viaţa ta. Închide uşa, schimbă discul, fă curat în casă, şterge praful. Încetează să mai fii cine erai şi transformă-te în cine eşti!” Paulo Coelho
O TOAMNA GENEROASA VA UREZ!!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu