NICI NU MAI STIU CE SUNT

Nici nu mai stiu ce sunt,  
Sunt poate roata, ce n-am fost inventată  
Sau poate sunt copil, ce nu m-am născut încă, 
 De-ar fi să fiu şi să trăiesc încăodată  
Dar să nu fiu eu iarba, ce mielul o mănâncă! 
 Să nu fiu batjocura după ce-ai băut paharul 
 Nici drumul pe care ţii în braţe felinarul  
Eu vreau să fiu lumina soarelui răsare  
Sau şi mai bine, să fiu, ce n-am fost încă! 
 Aş vrea să fiu eu Timpul şi să aduc noroc 
 Să văd cum blonde plete se-mprăştie în vânt, 
 Să fiu doi ochi ca marea în trup arzând în foc 
 Şi tot ce-ţi mai doreşti să fiu aicea, pe pământ. 
 Mi-e dor să-ţi fiu aproape, nevoia să-ţi alin  
Şi orşice-ar fi, să nu te las să plângi, 
 Ce mult aş vrea să-ţi fiu alint, pe trupul fin 
 Sau capătul de drum, la care să ajungi!  
Si cum un rasarit de soare mai are şi apus 
 Aş vrea să-ţi fiu orice, chiar şi cel din urmă drum, 
 Sau de la dric, un cal să fiu, mi-ar fi de-ajuns, 
 Să te privesc mai mult, căci viaţa este fum. 
 De-ai şti cât se vor zbate şi, vor muri în mine anii  
Când... râsul tău zglobiu demult va fi plecat,  
Ce trebuinţă am acum de tot ce am, iar banii, 
 Pot ei înlocui, ce eu voi fi pierdut cu-adevărat?  
Voi fi străin, de voi rămâne aici, fără de tine 
 Aşa cum tu, fără de mine nicicum nu vei putea  
S-adaogi vieţii ani, şi-o să mă plângi pe mine 
 Iar când te va sfâşia durerea, mă vei vedea  
Căci eu, chiar şi de-acolo voi plânge dupa tine. 
 Dar cel mai bine-ar fi, să ne avem pe noi,  
Şi noaptea neagră-a morţii să-ntârzie mai bine,  
Să fugă de oriunde, să fuga de-amândoi.  
Nici nu mai ştiu ce sunt, dar ştiu, c-aş vrea să fiu, 
 Mereu cu tine-aici, chiar şi pe pământ pustiu!... 
 florentina crăciun fabyola martie 2012