DESPRE VIATA,CU OCTAVIAN PALER

DESPRE VIATA,CU OCTAVIAN PALER

Oricât de frumoasa ar fi o melodie, vine o clipa când ea e acoperita de tacere. 

Loviturile vietii nu sunt numai distructive, ci şi constructive; ca loviturile ciocanului în dalta unui sculptor priceput. 

Nu toata lumea e capabila sa stea în mlaştina pâna la gât şi sa surâda. Unii nu se pot abtine sa nu dea din mâini, încercând sa iasa, chiar daca astfel se scufunda cu totul. 

Dragostea e speranta si fara speranta lumea nu ar exista… 

Doamne, cum ne-am despartit cu totii. Poate ca şi prietenia şi iubirea nu merita, într-adevar, sa fie traite, daca nu sunt veşnice. O viata întreaga de frumusete, asta ar însemna ceva, într-adevar. 
Ma domina ceea ce simt, nu ceea ce gândesc... 



Va amintiti ce povesteşte Dostoievski despre minutele petrecute în fata plutonului de executie? Despartise, daca tin bine minte, acele minute în mai multe parti. O parte pentru a-şi lua ramas bun în gând de la prieteni. O parte pentru a-şi aminti viata. Şi o parte pentru a privi cum soarele pe tabla unei cupole... Poate ca trebuie sa simti sudoarea mortii ca sa întelegi, într-adevar, cât de frumoasa e o cupola care straluceşte. Pe care, altfel, o priveşti întrebându-te cât e de veche sau în ce stil e construita. Sau pur şi simplu n-o observi deloc. Şi poate ca e o lege a compensatiilor în toate. Cei care spera sunt tocmai cei care au cea mai mare nevoie de speranta. La ce e buna speranta pentru cel care are totul? În schimb, unul ca mine trebuie sa creada ca orice rau are o limita. Inclusiv pustiul... 

 

Uneori, e drept, omul oboseşte aşteptând. Şi n-ati auzit, oare, de situatii în care, când soseşte în sfârşit ceea ce el a aşteptat, soseşte prea târziu? E, poate, o victorie pe care a dorit-o mult, dar, obtinând-o prea târziu, nu mai are ce face cu ea; o victorie care reuşeşte sa-l oboseasca şi mai mult. Şi renunta la ea cu o ultima mare tristete, deoarece nu e simplu sa porti o batalie şi, ajuns la capat, sa-ti dai seama ca asta a fost totul. Batalia. A existat cândva un scop, dar de atâta aşteptare scopul a murit... Te resemnezi la nevoie cu singuratatea, dar nu vrei sa te resemnezi cu desavârşirea ei. 

 

Împartind timpul, omul a descoperit ca el curge ireparabil. A observat ca "azi" devine "ieri" şi ca umbra copacilor se alungeşte spre asfintit. În clipa aceea a devenit melancolic şi a descoperit regretul. Dar era prea târziu. 

Deştept poti sa pari fara sa fii, dar daca nu eşti un prost autentic, te dai de gol. 

Viata ne-a fost data pentru a o trai, nu pentru a o gândi. 

Omul a devenit pacatos cautându-se pe sine şi a devenit nefericit gasindu-se. 

Nu mi-e frica de Dumnezeu, ci de absenta lui Dumnezeu 

 

Şi ştiu din ceea ce am trait eu însumi ca uneori singuratatea nu este decât o alta forma de a iubi; şi ca în aceasta forma de dragoste se deşteapta uneori porniri ciudate; pentru ca nu putem obtine totul, vrem sa nu mai avem nimic; neputând vindeca o rana, vrem s-o facem mortala. Şi poate ca Infernul nu e decât cealalta fata a Paradisului. Expulzati din Paradis, n-avem unde merge decât în Infern, aşa cum aruncati de pe culmea unui munte nimerim în prapastie. Nu exista abisuri fara înaltimi. Numai o prejudecata îi socoteşte pe toti sinucigaşii nişte oameni care şi-au încheiat socotelile cu viata şi nu-i mai intereseaza nimic. Cei mai multi dintre ei, probabil, nu sunt decât nişte oameni care au eşuat în încercarea de a gasi o solutie. 

 

Trecutul poate fi ca pacatul imaginar pe care nu l-am savârşit noi, însa îl platim noi. 

Adevarata "masura" a vietii unui om nu se poate obtine decât prin "lipsa de masura", dorind "fara masura", îndraznind "fara masura", iubind "fara masura". 

Toate întrebarile pe care le pun, vântul mi le aduce înapoi intacte. Va trebui sa raspund, probabil, eu singur la ele, dar prin însuşi faptul ca-mi pun întrebari nu mai sunt singur. E un prilej sa-mi micşorez lista, sa-mi declar sentimentele fara sa ma ruşinez de ele. 

 

Aşa se întâmpla logic, 
plecam şi sosim undeva. 
Plecam pentru o clipa, pentru un ceas, pentru o viata, 
poate nu trebuia sa plecam, dar problema nu-i asta, 
ci faptul ca sosim undeva, totdeauna sosim undeva, 
poate nu sosim la timp, nu sosim unde trebuie, 
nu sosim unde-am vrut 
dar sosim undeva şi câta vreme sosim undeva 
totul e logic 

 

chiar daca logica şi fericirea sunt lucruri total diferite, 
totuşi am plecat şi am sosit undeva, 
am greşit drumul, dar am sosit undeva, 
dar când nu mai sosim nicaieri 
totul devine ilogic. Spre ce ne ducem 
daca nu sosim nicaieri? 

 

Timpul e o fiara care are nesfârşita rabdare de a înghiti totul. 
Între liniştea sfintilor şi furia nebunilor nu e decât o diferenta de diagnostic. 

Cel caruia îi e indiferent daca va trai nu are nevoie de curaj. 
Nu ştiam ca floarea amara a singuratatii are, daca o atingi pe obraz, sunetul unor paşi care pleaca.



Nu sunt bune decât amintirile care te ajuta sa traieşti în prezent. 
Da, sunt recunoscator ca exist şi disperat ca va veni o vara în care nu voi mai putea sa urmaresc cum înnegreşte lumina chiparoşii la amiaza, nu e firesc la vârsta mea? Ma doare tot ce iubesc acum, pentru ca presimt în orice frumusete sfârşitul, dar poate ca aşa arata adevarata iubire. Bucura-te de acest dar vremelnic, striga o voce în mine. Caci nu exista decât daruri vremelnice.

Cand omul e cat de cat tanar, in ciuda anilor, e slab in fata dorintelor. N-are puterea sa renunte, cedeaza in fata lor. Se apleaca spre izvor, fiindca nu-si poate stapani setea. Cand face pe inteleptul, gata. S-a terminat. Vedeti prin urmare ca n-am glumit spunand ca bolile ne deschid ochii. Ascultati-ma pe mine, viata e un miracol ticalos de scurt.” 

O seara minunata,somn usor si... maine?