Lasă-mă să dorm! Nu mă acoperi cu lacrimi, nu vorbi cu atâta tristeţe despre plecarea mea. Închide ochii şi mă vei vedea alături acum şi pentru totdeauna. citat din Kahlil Gibran
Nu sunt cum sunt cand tu ma vezi, ci sunt cum sunt cand tu visezi, deci dormi mai mult ca sa visezi, sa vezi cum sunt cand nu ma vezi.
Cântecul sufletului
În adâncul inimii mele
Se-aude un cântec fără versuri –
Un cântec ce trăieşte
În sămânţa inimii mele.
Refuză să se amestece cu cerneala pe pergament;
Îmi învăluie dragostea într-o mantie diafană
Şi zboară, dar nu peste buzele mele.
Cum să îl cânt?
Mi-e teamă să nu se amestece cu eternul pământesc;
Cui să îl cânt?
Căci locuieşte în casa sufletului meu
De teama urechilor pline de sensibilitate.
Când privesc în mine,
Văd umbra umbrei sale;
Când îmi ating vârful degetelor
Îi simt vibraţiile.
Faptele mâinilor mele îi oglindesc prezenţa,
Aşa cum un lac reflectă stelele strălucitoare;
Lacrimile mele îl dezvăluie,
Aşa cum picăturile strălucitoare de rouă
Dezvăluie taina unui trandafir veştejit.
Este un cântec ce s-a născut din contemplaţie
Şi adus la suprafaţă de către linişte,
Evitat de larmă,
Îmbrăţişat de adevăr,
Repetat de vise,
Înţeles de dragoste,
Ascuns de trezire
Şi cântat de sufleteste cântecul dragostei.
Ce Cain sau Esaul ar putea să-l cânte?
Este cu mult mai parfumat decât iasomia;
Ce voce l-ar putea înrobi?
Este pecetluit la inimă, ca taina unei fecioare;
Ce coardă l-ar putea face să vibreze?
Cine îndrăzneşte să uneasă urletul mării
Cu ciripitul unei privighetori?
Cine îndrăzneşte să asemuiască strigătele unei furtuni
Cu suspinul unui copil?
Cine îndrăzneşte să spună cu voce tare
Cuvintele pe care numai inima le poate rosti?
Ce fiinţă omenească îndrăzneşte să cânte
Cântecul lui Dumnezeu?
poezie de Kahlil Gibran
Aripi frânte Cântecul îndrăgostitului
Sunt ochii îndrăgostitului
Vinul sufletului şi hrana inimii.
Sunt un trandafir.
Inima mi se deschide la răsărit,
Iar fecioara mă sărută
Şi mă aşează la pieptul ei.
Sunt casa adevăratei bogăţii,
Obârşia plăcerii
Şi începutul păcii şi liniştii.
Sunt zâmbetul cald pe buzele frumoase.
Când tânărul ajunge la mine, uită de osteneală
Şi întrega-i viaţă se transformă
În realitatea viselor plăcute.
Sunt exaltarea poetului,
Revelaţia artistului
Şi inspiraţia muzicianului.
Sunt altarul sfânt din inima unui copil,
Adorat de buna sa mamă.
Mă înfăţişez inimii care plânge,
Fug cât mai departe de poruncă,
Iar plinătatea mea urmează dorinţa inimii;
Ea fuge de vorbele goale ale vocii;
I-am apărut lui Adam prin Eva,
Şi exilul i-a fost soarta;
Totuşi, m-am arătat lui Solomon
Iar el a tras înţelepciune din prezenţa mea.
I-am zâmbit Elenei şi ea a distrus Tarwada;
Totuşi, am încoronat-o pe Cleopatra
Şi pacea a domnit peste Valea Nilului.
Sunt precum vremea – construiesc azi
Şi distrug mâine;
Sunt ca un zeu care creează şi nimiceşte;
Sunt mai dulce decât suspinul unei violete;
Sunt mai puternic decât urletul unei furtuni.
Darurile nu mă ispitesc;
Despărţirea nu mă descurajează;
Sărăcia nu mă urmăreşte;
Gelozia nu-mi tulbură conştiinţa;
Nebunia nu-mi şterge prezenţa.
O, voi ce căutaţi, eu sunt Adevărul,
Adevărul pe care îl căutaţi;
Sunt adevărul vostru în căutare şi primire,
Iar manifestarea mea va depinde de voi.
poezie de Kahlil Gibran
Numai atunci când veţi sorbi din râul tăcerii, veţi începe cu adevarat să cântaţi. Şi numai când veţi fi atins vârful muntelui, veţi începe cu adevărat să urcaţi. Şi numai când pămantul vă va cere ce‑i trupesc în voi, veţi dansa cu adevărat. citat din Kahlil Gibran
