DE FAPT,CE ESTE FERICIREA?
La sfârşitul oricărei poveşti ne aşteaptă tristeţea.
● Trebuie să căutam dragostea acolo unde suntem, chiar dacă asta ne - ar costa ceasuri, zile, săptămâni de decepţii şi tristeţi. Căci în clipa în care pornim în căutarea iubirii şi ea porneşte în întâmpinarea noastră. Şi ne salvează.
● Suferim fără rost: pentru că în dragoste se află sămânţa creşterii noastre. Cu cât iubim mai mult, cu atât suntem mai aproape de experienţa spirituală. Adevăraţii iluminaţi, cu sufletele lor incendiate de Iubire, învingeau toate prejudecăţile vremii. Cântau, râdeau, se rugau cu voce tare, dansau, participau la ceea ce Sfântul Pavel numea “ nebunia sfântă “.
● Erau veseli - pentru că cine iubeşte învinge lumea, nu - i e teama că pierde ceva. Adevărata iubire este un act de total abandon.
● Dragostea poate fi o experienţă mai înspăimântătoare decât aceea de a te afla faţă în faţă cu un arcaş care ţinteşte spre inima ta. Dacă săgeata îşi nimereşte ţinta, eşti mort şi de restul are grijă Dumnezeu. Dacă te loveşte dragostea, trebuie să - ţi asumi singur consecinţele.
● Războinicul ştie că bătăliile pe care le - a dat în trecut au sfârşit întotdeauna prin a - l învăţa câte ceva. Dar învăţămintele acestea l - au făcut pe războinic să sufere mai mult decât ar fi fost necesar. Nu doar o dată şi - a pierdut timpul luptând pentru o minciună. Şi a suferit pentru persoane care nu erau la înălţimea dragostei lui.
● Războinicului nu - i este teamă să plângă din pricina unor necazuri vechi sau să se bucure de noi descoperiri. Când simte că a venit ceasul, lasă totul şi pleacă în aventura mult visată. Când pricepe că e la limita rezistenţei, iese din luptă, fără a se învinovăţi că a făcut una, două nebunii neaşteptate.
● A juca rolul de suflet caritabil li se potriveşte doar celor cărora le e frică să ia vreo atitudine în viaţă.Totdeauna e mai uşor să crezi în propria ta bunătate decât să - i înfrunţi pe ceilalţi şi să lupţi pentru drepturile tale. Totdeauna e mai uşor să - ţi auzi o jignire şi să nu raspunzi cu aceeaşi monedă decât să ai curajul de a te angaja într - o luptă cu cineva mai puternic.
● În fiecare dintre noi este un ceasornic ascuns şi, ca să faci dragoste, arătătoarele ambilor inşi trebuie să indice aceeaşi oră la acelaşi timp. Două persoane care sunt împreună şi se iubesc mult trebuie să - şi potriveasca arătătoarele, cu răbdare şi perseverenţă, cu jocuri şi reprezentaţii “ teatrale “, până când înţeleg că a face dragoste e mult mai mult decât o întâlnire.
● De aceea e aşa de important să laşi anumite lucruri să treacă. Să le dai drumul. Să te desprinzi de ele. Oamenii trebuie să înţeleagă că nimeni nu trişează, uneori câştigăm, alteori pierdem. Nu aştepta să ţi se dea ceva înapoi, nu aştepta să ţi se recunoască efortul, să ţi se descopere geniul, să ţi se înţeleagă iubirea. Încheie nişte etape. Nu din orgoliu, din neputinţă sau mândrie, ci pur şi simplu pentru că acel lucru nu se mai potriveşte cu viaţa ta. Închide uşa, schimbă discul, fă curat în casă, şterge praful. Încetează să mai fii cine erai şi transformă - te în cine eşti.
● Dintre toate posibilităţile pe care le - a găsit omul ca să - şi facă rău sieşi, cea mai rea a fost Dragostea. Suferim mereu pentru cineva care nu ne iubeşte, pentru cineva care ne - a părăsit, pentru cineva care nu vrea să ne părăsească. Dacă nu suntem căsătoriţi înseamnă că nu ne iubeşte nimeni, dacă suntem căsătoriţi - transformăm căsătoria în sclavie.
● La urma urmei, ce e fericirea ? Dragoste, se spune. Dar dragostea nu a adus şi nici nu va aduce vreodată fericirea. Dimpotrivă, nu e decât nelinişte, un câmp de luptă, nopţi nedormite, când ne întrebăm dacă e bine ce facem. Adevărata dragoste este plămădită din extaz şi agonie.
● Trăieşte totul intens şi păstrează ceea ce ai simţit ca pe un dar de la Dumnezeu.
Decepţiile, înfrângerile, descurajarea sunt instrumente pe care Dumnezeu le foloseşte pentru a - ţi arăta drumul.
● Drumul înţelepciunii înseamnă să nu - ţi fie teamă să greşeşti.[Coelho]
- Daruieste dragoste astazi. Iubeste-i pe ceilalti. Iubeste-ti familia. Iubeste-L pe Dumnezeu. El va avea grija ca tu sa ai destula dragoste; iti va da inapoi mai mult decat poti darui vreodata
CANTECUL SUFLETULUI
Motto:"Omul are nevoie de dragoste. Viata fara duiosie si fara iubire nu e decat un mecanism uscat, scartaitor si sfasietor. " - Victor Hugo
În adâncul inimii mele se-aude un cântec fără versuri
Un cântec ce trăieşte in sămânţa inimii mele.
Refuză să se amestece cu cerneala pe pergament;
Îmi învăluie dragostea într-o mantie diafană
Şi zboară, dar nu peste buzele mele.
Cum să îl cânt?
Mi-e teamă să nu se amestece cu eternul pământesc;
Cui să îl cânt?
Căci locuieşte în casa sufletului meu
De teama urechilor pline de sensibilitate.
Când privesc în mine,
Văd umbra umbrei sale;
Când îmi ating vârful degetelor
Îi simt vibraţiile.
Faptele mâinilor mele îi oglindesc prezenţa,
Aşa cum un lac reflectă stelele strălucitoare;
Lacrimile mele îl dezvăluie,
Aşa cum picăturile strălucitoare de rouă
Dezvăluie taina unui trandafir veştejit.
Este un cântec ce s-a născut din contemplaţie
Şi adus la suprafaţă de către linişte,
Evitat de larmă,
Îmbrăţişat de adevăr,
Repetat de vise,
Înţeles de dragoste,
Ascuns de trezire
Şi cântat de sufleteste cântecul dragostei.
Ce Cain sau Esaul ar putea să-l cânte?
Este cu mult mai parfumat decât iasomia;
Ce voce l-ar putea înrobi?
Este pecetluit la inimă, ca taina unei fecioare;
Ce coardă l-ar putea face să vibreze?
Cine îndrăzneşte să uneasă urletul mării
Cu ciripitul unei privighetori?
Cine îndrăzneşte să asemuiască strigătele unei furtuni
Cu suspinul unui copil?
Cine îndrăzneşte să spună cu voce tare
Cuvintele pe care numai inima le poate rosti?
Ce fiinţă omenească îndrăzneşte să cânte
Cântecul lui Dumnezeu?
(Kahlil Gibran)
Suflet curat de Raul Huluban
Eşti frumoasă
şi totuşi mai ceri frumuseţe,
suflet de copil,
întinzându-ţi palma udă spre lună
cu fierbinţi rugăciuni.
Eşti frumoasă
şi totuşi mai ceri frumuseţe
când absorbită de noapte
egosită îmi îndepărtezi luna
deşi îmi pare atât de aproape...
Eşti frumoasă
şi totuşi mai ceri frumuseţe
alungând vraja întunericului
şi primind în sufletu-ţi de copil
Cuvântul mângâietor al Luminii.
Eşti frumoasă
şi totuşi mai ceri frumuseţe
pentru întreaga făptură care geme
căci tu ai scăpat din vraja nopţii
şi sufletul de copil ţi-l storci de ploaie...
Robert Burns – Si daca…
Şi dacă vînturi s-ar trezi
În lunci mereu,
În lunci mereu,
O, cum atunci te-aş încălzi
La pieptul meu,
La pieptul meu!
Şi dacă vremuri de urgii
S-ar înteţi,
S-ar înteţi,
Alăturea de-ar fi să-mi fii,
Nu le-aş simţi!
Nu le-aş simţi!
De m-ar zvîrli ursita rea
într-un abis,
într-un abis,
Cu tine hăul mi-ar părea
Un paradis,
Un paradis!
Pămîntul de mi-ar fi întreg
Adus în dar,
Adus în dar,
Din toate-aş şti să te aleg
Pe tine doar,
Pe tine doar!
Spune intotdeauna ce simti si fa ceea ce gandesti. Daca as sti ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea dormind, te-as imbratisa foarte strans si l-as ruga pe Dumnezeu sa fiu pazitorul sufletului tau. Daca as sti ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea iesind pe usa, ti-as da o imbratisare, un sarut si te-as chema inapoi sa-ti dau mai multe. Daca as sti ca asta ar fi ultima oara cand voi auzi vocea ta, as inregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta o data si inca o data pana la infinit. Daca as sti ca acestea ar fi ultimele minute in care te-as vedea, as spune “te iubesc” si nu mi-as asuma, in mod prostesc, gandul ca deja stii.Gabriel Jose garcia Marquez
TRENUL VIETII
Aceasta poezie sta scrisa la intrarea in biserica de la Sadinca, jud. Sibiu , loc unde s-au pus bazele unei mici manastiri condusa de parintele-calugar David.
Atat de frumoasa pe cat de adevarata.
Un lung tren ne pare viata.
Ne trezim in el mergand,
Fara sa ne dam noi seama,
Unde ne-am suit si cand.
Fericirile sunt halte,
Unde stam cate-un minut,
Pana bine ne dam seama,
Suna, pleaca, a trecut.
Iar durerile sunt statii
Lungi, de nu se mai sfarsesc
Si in ciuda noastra parca,
Tot mai multe se ivesc.
Arzatori de nerabdare,
Inainte tot privim,
Sa ajungem mai degraba
La vreo tinta ce-o dorim.
Ne trec zilele, trec anii,
Clipe scumpe si dureri,
Noi traim hraniti de visuri
Si-nsetati dupa placeri.
Multi copii voiosi se urca.
Cati in drum n-am intilnit,
Iar cate-un batran coboara,
Trist si frant, sau istovit.
Vine-odata insa vremea,
Sa ne coboram si noi.
Ce n-am da atunci o clipa,
Sa ne-ntoarcem inapoi?
Dar pe cand, privind in urma,
Plangem timpul ce-a trecut,
Suna goarna VESNICIEI:
*Am trait si n-am stiut*
[sursa:Veve]
Bilet pentru ultima staţie
În trenul fericiri-am luat bilet
Dar era plin şi loc n-am mai găsit.
Spre cel al nemuririi, în secret,
M-am furişat, dar nu am fost primit.
Cum nici acolo n-am avut noroc
Mă uit la bani... ce poţi să faci cu ei ?
La ce sunt buni, când nici măcar un loc
Nu poţi găsi acolo unde vrei ?
Murdari, fără valoare şi meschini
Te fac să crezi că gloria e-a ta
Dar crede-mă, cu ei cumperi doar spini
Iar dincolo, chiar n-ai ce cumpăra!
Biletul fericirii l-am păstrat
Dar trenu-n gara mea n-a mai oprit...
Nici nu mai ştiu, de ce l-am aşteptat ,
Când niciodată-n el n-am fost primit ?
Mariana Eftimie Kabbout
La inceputul noptii un pui de inger ti-adoarme obosit in parul de tei... astepti de o vesnicie sa adormi si tu, dar somnul nu vrea sa mai vina... ramai suspendata intre doua clipe si-n departare se-aude trist cum suiera vreun tren...
Privirea ti se pierde in vara de ieri si-n ochii larg deschisi lacrimile verzi se joaca de-a marea... ah, si-ai vrea atat de mult sa adormi, dar visul nu vrea sa mai vina... ramai impietrita intre doua rugaciuni si-n minte se-aude cum mai moare vreun gand...
Si la inceputul noptii un pui de inger ti-adoarme obosit pe dorul de ieri... astepti de-atata timp sa adormi si tu, dar linistea a uitat sa mai vina... ramai suspendata intre doua iubiri si-n suflet se-aude tarziu cum mai pleaca un tren...
Alex
Si vine vremea cateodata
Cand din oglinda unei ploi
Mireasa inimii uitata
Iti face semne inapoi
Si-atunci cobori in vechea gara
Cu gandul ca vei revedea
Acelasi tren de-odinioara
Din care ai plecat candva
[Dan Verona]
Trebuie să ştim să-i dăm vieţii valoarea pe care o are.” Jorge Angel Livraga Rizzi
DORESC...Să nu simți decît…FERICIREA.Să nu treci cu ochii închiși pe lîngă ea…Să nu lași în urmă suflete care vor plînge…Lacrimile lor îți vor brăzda fața,durerea lor îți va sfîșia inima…Să fi așa cum ești acum și să-ți trăiești viața fără părere de rău. Nici chiar în vis să nu cunoști amurgul,și chiar dacă
îl vei cunoaște,să nu te urmărească iluzia că va fi veșnic…Să-ți păstrezi în orice împrejurare zîmbetul pe buze!Aș vrea să simți că tot ce îți doresc e pornit de undeva din adîncuri…din întunericul care încearcă să devină lumină…din umbra care încearcă să devină rază de soare…din singurătatea.
Nu exista niciun motiv pentru care sa nu-ti urmezi inima. Timpul tau este limitat, asa ca nu il pierde traind viata altcuiva. Nu lasa zgomotul opiniilor altora sa iti inabuse vocea interioara.”
... aproape totul – toate asteptarile din afara, toata mandria, toata frica de a te face de rusine sau teama de esec – toate acestea palesc in in fata mortii, facand loc doar lucrurilor cu adevarat importante. Gandul ca vei muri este cel mai bun mod de a evita capcana de a crede ca ai ceva de pierdut. Deja esti gol. Nu exista niciun motiv pentru a nu iti urma inima.” care vrea să devină fericire…din…"IUBIRE!"...După un anumit timp, omul învață să perceapă diferența subtilă între a susține o mînă și a înlănțui un suflet,și învață că dragostea nu înseamnă a te culca cu cineva,și a avea pe cineva alături nu e sinonim cu starea de siguranță,și așa,omul începe să învețe...Sînt iubiri,în care simți tot timpul,că păsești,ca pe asfaltul fierbinte,sînt iubiri în care te pierzi,te reinventezi.
Sunt lucruri care ne bucură mai mult, altele mai puțin..
Sunt lucruri care nu pot fi schimbate,însă sunt și multe lucruri care se pot schimba...
Îti propun ca fiecare lucru care ți se întamplă să-l privești prin lentila bucuriei
Şi iar mi-i sufletul la tineAtât de-ntreg,
Atât de tot,
Că-mi sorb o lacrimă şi-mi pareCă cere,Mângâie,
Şi doare,De parcă tu ai plâns-o-n mine,
De parcă ţi-am venit de tot...
Aşa!... dă-mi mâinile-amândouă,
Şi ochii amândoi mi-i dă,
Deschişi adânc
Şi mult
Şi-aproape
Pân-vom închide-o sub pleoape
Aceeaşi stea topită-n două
De mult ce ia
De mult ce dă...
Şi calea gândului se-nchide
Doar lacrimile vad îşi cer...
Şi nu mai am nici ochi,
Nici gură...
Pe valul mării ce mă fură
Privirile nu-şi pot deschide
Decât fereastra dinspre cer...
ELENA FARAGO....
A venit toamna si evident in sufletul meu doar sunt o fiica a ei,sunt in lumea mea.Sa aveti o toamna cum se cade ,imbelsugata si linistita,blanda sa va aduca ganduri bune si multa fericire.
Ca o piesa de teatru, asa este viata: nu intereseaza cat de mult a tinut, ci cat de frumos s-a desfasurat. - Seneca
timpu….
Simt cum timpul…se scurge rapid…..cum trece ca nisipul printre degete…si odata cu trecerea lui….ma lovesc cu indiferenta oamenilor…totul in jur e nepasare….gri….aramiu…de un peisaj tomnatic posomorat…si pierd….notiunea timpului….zi…noapte…ma caut si nu ma gasesc….ratacesc printre mii si mii de ganduri…stari de melancolie…pe care nu le pot controla…si ….simt cum trenul vietii imi e dusman….si pierd….persoane dragi…tot mai des….ii pierd in zare…si amintirea lor imi ramane vie in suflet..ma hranesc cu amintiri,iluzii si senzatii greu de controlat…..si ma lovesc de indiferenta celor din jur….o indiferenta greu de descris in cuvinte…..si doare …si ma doboara….si plang….si rad….si suspin….si …sper….ca totul sa fie…doar un vis urat…un cosmar…din care sa ma trezesc…in orice…clipa….ma ciupesc…si realizez ca totul e real…nimic nu mai e cum era…sau credeam eu ca e…si ma curpinde o teama…de necunoscut…de tot…ce e in jurul meu…si …ma simt…neputincioasa……si imi trec prin minte…multe ganduri…nostalgii cu iz de toamna…si ..ma trezesc singura in miez de noapte….cu ochii lipiti de tavan…si stau si ma gandesc…la…trecut….si la multe lucruri…….si ma uit la ceas…
.
...se face 6 …adorm…..si ma trezesc….iar cu o stare de neputinta…teama….singuratate…dor…suspin…- .melancolie…tristete….si ma inchid in mine…..incerc sa ma ascult …dar nu reusesc……..incerc sa ma regasesc….dar gandurile nu-mi dau pace….am doar un suflet gol…ranit…neinteles…nici macar de mine…si ma cuprinde panica…si timpu trece…nepasator…si doare…doare….si vreau sa uit….sa ma trezesc …sa fie doar un vis….un vis urat….vreau ca mastile de nepasare din jurul meu de fie date jos….dar ma amagesc singura ….si asa vrea sa opresc timpul din loc si sa schimb totul in urma mea…sunt doar un jucator….al vietii ….si zarurile au fost aruncate..sunt doar un om ratacit pe drumul vietii…[ioana] 
Am invatat
Am invatat ca indiferent cat de mult suferi,
Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta…
Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca,tot ce poti face este sa fii o persoana iubita…
Am învaţat unele lucruri în viaţă pe care vi le împărtăşesc şi vouă ! Am învăţat că nu poţi face pe cineva să te iubească. Tot ce poţi face este să fii o persoană iubită. Restul… depinde de ceilalţi. Am învăţat că oricât mi-ar păsa mie, altora s-ar putea să nu le pese. Am învăţat că durează ani să câştigi încrederea şi că doar în câteva secunde poţi să o pierzi. Am învăţat că nu contează CE ai în viaţă CI PE CINE AI. Am învăţat că te descurci şi ţi-e folosit farmecul circa 15 minute. După accea, însă, ar fii bine să ştii ceva.
Am învăţat că nu trebiue să să te compari cu ceea ce pot alţii să facă mai bine, ci contează ceea ce poţi să faci tu. Am învăţat că nu contează ce li se întâmplă oamenilor, ci contează ce pot să fac eu pentru a rezolva.
Am învăţat că oricum ai tăia, orice lucru are două feţe.
Am învăţat că trebiue să te desparţi de cei dragi cu cuvinte calde; s-ar putea să fie ultima oară când îi vezi.
Am învăţat că poţi continua încă mult timp după ce ai spus că nu mai poţi.
Am învăţat că eroi sunt cei care fac ce trebuie, când trebuie, indiferent de consecinţe.
Am învăţat că sunt oameni care te iubesc, dar nu ştiu s-o arate.
Am învăţat că atunci când sunt supărat am DREPTUL să fiu supărat, dar nu am dreptul să fiu şi rău.
Am învăţat că prietenia adevărată continua să existe chiar şi la distanţă. Iar asta este valabil şi pentru iubirea adevarată. Am învăţat că, dacă cineva nu te iubeşte cum ai vrea tu, nu înseamnă că nu te iubeşte din tot sufletul. Am învăţat că indiferent cât de bun iţi este un prieten oricum te va răni din când în când, iar tu trebiue să-l ierţi pentru asta.
Am învăţat că nu este întotdeauna de ajuns să fii iertat de alţii ; câteodată trebuie să înveţi să te ierţi pe tine însuţi. Am învăţat că indiferent cât de mult suferi, lumea nu se va opri în loc pentru durerea ta.
Am învăţat că trecutul şi circumstanţele ţi-ar putea influenţa personalitatea, dar că TU eşti responsabil pentru ceea ce devii. Am învăţat că dacă doi oameni se ceartă, nu înseamnă că nu se iubesc. Şi nici faptul că nu se ceartă nu dovedeşte că se iubesc. Am învăţat că uneori trebuie să pui persoana pe primul loc şi nu faptele sale.
Am învăţat că doi oameni pot privi acelaşi lucru şi pot vedea ceva total diferit.
Am învăţat că indiferent de consecinţe cei care sunt cinstiţi cu ei înşişi ajung departe în viaţă.
Am învăţat că viaţa îţi poate fi schimbată în câteva ore de către oameni care nici nu te cunosc.
Am învăţat că şi atunci când crezi că nu mai ai nimic de dat, când te strigă un prieten vei putea găsi puterea de a-l ajuta.
Am învăţat că scrisul ca şi vorbitul, pot linişti durerile sufleteşti.
Am învăţat că oamenii la care ţii cel mai mult îţi sunt luaţi prea repede…
Am învaţat că este prea greu să-ţi dai seama unde să tragi linie între a fi amabil, a nu răni oamenii şi a-ţi susţine părerile.
Am învăţat să iubesc ca să pot să fiu iubit.[O.Paler] CEEA CE NU TRAIM LA TIMP, NU MAI TRAIM NICIODATA. Citat de Octavian Paler
Motto:
” Dacă spui lucruri serioase,dar zîmbeşti, lumea zice că eşti nebun.
Dacă eşti nebun şi nu spui nimic,lumea zice că eşti prost.
Dacă eşti prost şi spui adevărul,lumea zice că eşti arogant.
Să nu vă fie niciodată ruşine sau frică să zîmbiţi,să vorbiţi,
dar cele mai ascunse gînduri să le încredinţaţi doar lui Dumnezeu “.( PETRE TUTEA ) .A bătut vântul ...
A bătut vântul... Frunzele cad peste noi şi peste ziare.
Am plecat pe o alee fără bănci; trec singur pe lângă bazinuri de piatră părăsite, şi
de la sfâşitul parcului, privesc câmpia nesfârşită peste care se lasă corbii şi vântul
părăsirii.
Îmi amintesc de romane pasionale, în care eroii se împuşcă, sau se otrăvesc, se
spânzură, se aruncă în mare, sau înaintea trenului.
E trist. Frunzişul e galben şi sunt şi frunze roşii ca pete de sânge; dacă vrei să
rămâi pe gânduri, pe aceste alei de toamnă, e prea mult mister şi nu e nimeni să râdă, sau
să te plângă.
Numai poeţii redau în câteva strofe, aceste stări de melancolie, şi numai ei ne
amintesc de tăceri şi singurătăţi...
În drum, spre oraş, m-am gândit la descrieri care sfârşesc cu speranţe de viitor. La
colţul unei străzi aşteptau mai mulţi un tramvai; pe bulevarde mari, vântul duce repede
praful şi frunzele, până departe...
E toamnă... cu tramvaiul am ajuns la celălalt capăt al oraşului; pe aici sunt
cazărmi şi fabrici.
Am rătăcit şi pe aceste străzi, ca prin marginile unui oraş de provincie; pe
maidanele goale se lăsau corbii, iar zarea era închisă şi rece. Pe o stradă din acele locuri,
am intrat în grădina unui restaurant, unde am stat mai mult pentru un vin nou care era şi
bun, pe când un gramofon cânta într-o cameră a acelui local.
Un tânăr elegant, cu floare la reverul hainei, un fel de nebun distractiv,
sprijinindu-se în baston, privea la consumatori cu mişcări leneşe din corp.
Întru târziu i se făcu semn să ia loc la o masă. Acest nebun mânca şi cânta după
gramofon, şi din când în când, se ducea la masa ofiţerilor pentru a se recomanda, ceea ce
făcea o plăcere deosebită doamnelor... Gramofonul cânta, când ca o fanfară, când cântece
populare din voce; era totuşi linişte, izolare, iar vinul dădea visări că sunt şi mai singur...
Spre seară, am luat în oraş, câteva cafele într-un local plin de lume, printre care se
distingeau câţiva poeţi, câţiva artişti, – vor apărea desigur în toamna aceasta, câteva
reviste literare cu scriitori de talent cu o notă nouă în poeme mici, sau cine ştie în ce fel...
Plouă încet; cafeneaua e şi mai plină, şi, când se face tăcere, se aude cum cade
ploaia încet, care predispune la somn… Noapte.
Pe asfaltul ud, se răsfrâng luminile felinarelor, şi trec umbre de trăsuri şi de
oameni... pare o carte cu îngeri, demoni, stele, suflet şi alte vedenii...
Câte întâlniri mai ieftine, sau scumpe, rămân în urmă, şi câte grădini plouate, cu
parfum de toamnă, până spre casă…
- poem în proză - George Bacovia 
Iubito, Vine Toamna
Iubito, vine toamna peste toate
Bacovia reintra în portrete
Cad frunze picurînd singuratate
Si tu ai gesturi parca mai încete.
Si te iubesc la echinox si dupa
Iubito, vine toamna sa decline
Sa macine, sa naruie, sa rupa
Al lumii apogeu de feminine.
Cum tu ramîi la tarmure de mare
Eu plec s-astept si crivat si omaturi
Si sa ma-mbat la mese singulare
Cu umbra lui Bacovia alaturi.
Iubito, vine toamna dinspre munte
Cu ghilotine si anestezie
Tot omul e un snop de amanunte
Care ameninta esenta vie.
Cu hachite si mofturi si-alte alea
Îmi esti pedeapsa, dar îmi esti si doamna.
De pomi sinucigasi se umple valea
Iubito, te iubesc si vine toamna.
Natura se închide ca un templu
Cu lacate de fosfor si rugina
Eu mortii mele te voi da exemplu
Cît esti de disperata si senina.
Iubito, vine toamna pîna-n oase
O simt în mîna care ti se-ntinde
Priveste, ies fumuri peste case
Iubito, dupa toamna vin colïnde.
Adrian Paunescu -
Toamna mi te ia,
Vis stingher, cu ea.
Lacrima de dor
Strop de margarint.
Trandafirii mor.
Visurile mint.Lied - Al.O.Teodoreanu 
"Nu aştepta să ţi se dea ceva înapoi, nu aştepta să ţi se recunoască efortul, să ţi se descopere geniul, să ţi se înţeleagă iubirea. Încheie nişte etape. Nu din orgoliu, din neputinţă sau mândrie, ci pur şi simplu pentru că acel lucru nu se mai potriveşte cu viaţa ta. Închide uşa, schimbă discul, fă curat în casă, şterge praful. Încetează să mai fii cine erai şi transformă-te în cine eşti!” Paulo Coelho O TOAMNA GENEROASA VA UREZ!!!
Care dintre noi n-a avut vreodata un moment de mare durere?
Cine n-a simtit in vreun moment al vietii dorinta de a renunta?
Cine inca nu s-a simtit singur, extrem de singur si a avut senzatia de a fi pierdut sensul sperantei?
Nici oamenii faimosi, bogati, importanti nu sunt scutiti de a avea momentele lor de singuratate si de adanca amaraciune. La fel i s-a intamplat unuia din recunoscutii compozitori ai tuturor timpurilor, Ludwig Van Beethoven, nascut in anul 1770, in Bonn, Germania, care a murit in anul 1827, in Viena, Austria.
Beethoven traia una din aceste zile triste, fara stralucire si fara lumina. Era foarte abatut din cauza mortii unui principe al Germaniei care fusese ca un tata pentru el.
Tanarul compozitor suferea de o mare lipsa de afectivitate. Tatal sau era alcoolic inrait si il batea. A murit pe strada din cauza betiei. Mama sa a murit foarte tanara. Fratele sau de sange nu l-a ajutat niciodata cu nimic si la toate astea se adauga agravarea bolii sale. Simptomele de surzenie incepeau sa-l tulbure, gata sa-l lase nervos si iritat.
Beethoven putea sa auda doar folosind un fel de trombon ( palnie ) acustic in ureche. Lua cu sine totdeauna o hartie si un caiet pentru ca oamenii sa-si scrie ideile si asa sa poata comunica, insa nu toti aveau rabdare pentru asta, nici ca sa-le citeasca de pe buze.
Dar cum niciun fiu al lui Dumnezeu nu este uitat, sosi ajutorul spiritual, prin intermediul unei fete oarbe, care locuia in aceeasi modesta pensiune, unde se mutase Beethoven, si care ii spuse aproape strigand „Eu as da totul ca sa pot vedea o noapte cu clar de luna”.
Auzind-o, Beethoven se emotiona pana la lacrimi. La urma urmei, el putea vedea! El isi putea pune maiestria in compozitiile sale.
Pofta de viata ii reveni si atunci compuse una din piesele cele mai frumoase ale umanitatii: „Sonata Clar de luna”.
În tema sa, melodia imita pasii lenti ai unor persoane, probabil ai sai sau ai altora, care duceau sicriul mortuar al principelui, protectorul sau.
Privind la cerul argintat de clarul de luna si amintindu-si de tanara oarba, ca si cand s-ar intreba de cauza mortii unui mecena atat de iubit, el se lasa cufundat intr-un moment de adanca meditatie transcendentala.
Unii specialisti in muzica spun ca cele trei note, care se repeta insistent in tema primei parti a Sonatei, sunt cele trei silabe ale cuvantului „why?” (de ce
sau ale altui cuvant sinonim, in germana.
Dupa ani de la depasirea suferintei, va veni incomparabila “Oda a bucuriei”, ultima parte din Simfonia a IX-a, care incununeaza misiunea acestui compozitor, deja cu totul surd.
“Oda bucuriei” exprima recunostinta sa adusa vietii, pentru faptul de a nu se fi sinucis.
Totul datorita acelei fete oarbe, care i-a inspirat dorinta de a transpune in note muzicale o noapte cu luna.
Cu sensibilitatea sa, Beethoven a descris, prin melodie, frumusetea unei nopti scaldate de clarul de luna [razele lunii], pentru cineva care nu putea vedea cu propriii sai ochi.
Ludwig van Beethoven este unanim recunoscut ca unul din cei mai mari compozitori din istoria muzicii. El a lasat posteritatii opere nemuritoare, printre care: noua simfonii (a III-a Eroica, a IV-a a Destinului, a VI-a Pastorala, a IX-a cu finalul Oda bucuriei pe versuri de Friedrich von Schiller, adoptata ca imn oficial al Uniunii Europene); cinci concerte pentru pian si orchestra (remarcabile al IV-lea si al V-lea Imperialul); un concert pentru vioara si orchestra; Missa solemnis; 32 Sonate pentru pian (printre care a VIII-a Patetica, a XIV-a Clar de luna, a XXIII-a Appassionata); Sonate pentru vioara si pian (mai cunoscuta Sonata Kreutzer); 16 cvartete pentru coarde; Opera Fidelio. Productia muzicala a lui Beethoven este considerata in mod traditional ca o punte intre Clasicism si Romantism
Clar de luna este Sonata pentru pian nr. XIV in do diez minor, cunoscuta si cu numele de Sonata lunii. Beethoven a compus aceasta sonata in 1801 si a dedicat-o Contesei Giulietta Guicciardi de care era indragostit. În 1832, poetul Ludwig Rellstab a comparat melodia acestei sonate cu lumina lunii reflectata
pe un lac. De atunci piesa este cunoscuta ca “Sonata lunii”. Sonata are trei miscari (parti).
Pe baza istorisirii relatate de muzicianul Enrique Baldovino
