A VENIT ,TOAMNA....

Motto: 

” Dacă spui lucruri serioase,dar zîmbeşti, lumea zice că eşti nebun. 
Dacă eşti nebun şi nu spui nimic,lumea zice că eşti prost. 
Dacă eşti prost şi spui adevărul,lumea zice că eşti arogant. 
Să nu vă fie niciodată ruşine sau frică să zîmbiţi,să vorbiţi, 
dar cele mai ascunse gînduri să le încredinţaţi doar lui Dumnezeu “.( PETRE TUTEA ) .
A bătut vântul ... 
 

A bătut vântul... Frunzele cad peste noi şi peste ziare. 
Am plecat pe o alee fără bănci; trec singur pe lângă bazinuri de piatră părăsite, şi 
de la sfâşitul parcului, privesc câmpia nesfârşită peste care se lasă corbii şi vântul 
părăsirii. 
Îmi amintesc de romane pasionale, în care eroii se împuşcă, sau se otrăvesc, se 
spânzură, se aruncă în mare, sau înaintea trenului. 

 

E trist. Frunzişul e galben şi sunt şi frunze roşii ca pete de sânge; dacă vrei să 
rămâi pe gânduri, pe aceste alei de toamnă, e prea mult mister şi nu e nimeni să râdă, sau 
să te plângă. 
Numai poeţii redau în câteva strofe, aceste stări de melancolie, şi numai ei ne 
amintesc de tăceri şi singurătăţi... 
În drum, spre oraş, m-am gândit la descrieri care sfârşesc cu speranţe de viitor. La 
colţul unei străzi aşteptau mai mulţi un tramvai; pe bulevarde mari, vântul duce repede
praful şi frunzele, până departe... 


E toamnă... cu tramvaiul am ajuns la celălalt capăt al oraşului; pe aici sunt 
cazărmi şi fabrici. 
Am rătăcit şi pe aceste străzi, ca prin marginile unui oraş de provincie; pe 
maidanele goale se lăsau corbii, iar zarea era închisă şi rece. Pe o stradă din acele locuri, 
am intrat în grădina unui restaurant, unde am stat mai mult pentru un vin nou care era şi 
bun, pe când un gramofon cânta într-o cameră a acelui local. 
 

Un tânăr elegant, cu floare la reverul hainei, un fel de nebun distractiv, 
sprijinindu-se în baston, privea la consumatori cu mişcări leneşe din corp. 
Întru târziu i se făcu semn să ia loc la o masă. Acest nebun mânca şi cânta după 
gramofon, şi din când în când, se ducea la masa ofiţerilor pentru a se recomanda, ceea ce 
făcea o plăcere deosebită doamnelor... Gramofonul cânta, când ca o fanfară, când cântece 
populare din voce; era totuşi linişte, izolare, iar vinul dădea visări că sunt şi mai singur... 

 

Spre seară, am luat în oraş, câteva cafele într-un local plin de lume, printre care se 
distingeau câţiva poeţi, câţiva artişti, – vor apărea desigur în toamna aceasta, câteva 
reviste literare cu scriitori de talent cu o notă nouă în poeme mici, sau cine ştie în ce fel... 
Plouă încet; cafeneaua e şi mai plină, şi, când se face tăcere, se aude cum cade 
ploaia încet, care predispune la somn… Noapte. 
Pe asfaltul ud, se răsfrâng luminile felinarelor, şi trec umbre de trăsuri şi de 
oameni... pare o carte cu îngeri, demoni, stele, suflet şi alte vedenii... 
Câte întâlniri mai ieftine, sau scumpe, rămân în urmă, şi câte grădini plouate, cu 
parfum de toamnă, până spre casă… 
- poem în proză - George Bacovia 

 

Iubito, Vine Toamna 

Iubito, vine toamna peste toate 
Bacovia reintra în portrete 
Cad frunze picurînd singuratate 
Si tu ai gesturi parca mai încete. 

Si te iubesc la echinox si dupa 
Iubito, vine toamna sa decline 
Sa macine, sa naruie, sa rupa 
Al lumii apogeu de feminine. 

Cum tu ramîi la tarmure de mare 
Eu plec s-astept si crivat si omaturi 
Si sa ma-mbat la mese singulare 
Cu umbra lui Bacovia alaturi. 
 
Iubito, vine toamna dinspre munte 
Cu ghilotine si anestezie 
Tot omul e un snop de amanunte 
Care ameninta esenta vie. 

Cu hachite si mofturi si-alte alea 
Îmi esti pedeapsa, dar îmi esti si doamna. 
De pomi sinucigasi se umple valea 
Iubito, te iubesc si vine toamna. 
 
Natura se închide ca un templu 
Cu lacate de fosfor si rugina 
Eu mortii mele te voi da exemplu 
Cît esti de disperata si senina. 

Iubito, vine toamna pîna-n oase 
O simt în mîna care ti se-ntinde 
Priveste, ies fumuri peste case 
Iubito, dupa toamna vin colïnde. 
Adrian Paunescu - 


Toamna mi te ia, 
Vis stingher, cu ea. 
Lacrima de dor 
Strop de margarint. 
Trandafirii mor. 
Visurile mint.Lied - Al.O.Teodoreanu 

 

"Nu aştepta să ţi se dea ceva înapoi, nu aştepta să ţi se recunoască efortul, să ţi se descopere geniul, să ţi se înţeleagă iubirea. Încheie nişte etape. Nu din orgoliu, din neputinţă sau mândrie, ci pur şi simplu pentru că acel lucru nu se mai potriveşte cu viaţa ta. Închide uşa, schimbă discul, fă curat în casă, şterge praful. Încetează să mai fii cine erai şi transformă-te în cine eşti!” Paulo Coelho 

O TOAMNA GENEROASA VA UREZ!!!

SONATA LUNII

 

 

Care dintre noi n-a avut vreodata un moment de mare durere? 
Cine n-a simtit in vreun moment al vietii dorinta de a renunta? 
Cine inca nu s-a simtit singur, extrem de singur si a avut senzatia de a fi pierdut sensul sperantei? 

Nici oamenii faimosi, bogati, importanti nu sunt scutiti de a avea momentele lor de singuratate si de adanca amaraciune. La fel i s-a intamplat unuia din recunoscutii compozitori ai tuturor timpurilor, Ludwig Van Beethoven, nascut in anul 1770, in Bonn, Germania, care a murit in anul 1827, in Viena, Austria. 
 
Beethoven traia una din aceste zile triste, fara stralucire si fara lumina. Era foarte abatut din cauza mortii unui principe al Germaniei care fusese ca un tata pentru el. 

Tanarul compozitor suferea de o mare lipsa de afectivitate. Tatal sau era alcoolic inrait si il batea. A murit pe strada din cauza betiei. Mama sa a murit foarte tanara. Fratele sau de sange nu l-a ajutat niciodata cu nimic si la toate astea se adauga agravarea bolii sale. Simptomele de surzenie incepeau sa-l tulbure, gata sa-l lase nervos si iritat. 

Beethoven putea sa auda doar folosind un fel de trombon ( palnie ) acustic in ureche. Lua cu sine totdeauna o hartie si un caiet pentru ca oamenii sa-si scrie ideile si asa sa poata comunica, insa nu toti aveau rabdare pentru asta, nici ca sa-le citeasca de pe buze. 

Dar cum niciun fiu al lui Dumnezeu nu este uitat, sosi ajutorul spiritual, prin intermediul unei fete oarbe, care locuia in aceeasi modesta pensiune, unde se mutase Beethoven, si care ii spuse aproape strigand „Eu as da totul ca sa pot vedea o noapte cu clar de luna”. 

Auzind-o, Beethoven se emotiona pana la lacrimi. La urma urmei, el putea vedea! El isi putea pune maiestria in compozitiile sale. 

Pofta de viata ii reveni si atunci compuse una din piesele cele mai frumoase ale umanitatii: „Sonata Clar de luna”. 

În tema sa, melodia imita pasii lenti ai unor persoane, probabil ai sai sau ai altora, care duceau sicriul mortuar al principelui, protectorul sau. 

Privind la cerul argintat de clarul de luna si amintindu-si de tanara oarba, ca si cand s-ar intreba de cauza mortii unui mecena atat de iubit, el se lasa cufundat intr-un moment de adanca meditatie transcendentala. 

Unii specialisti in muzica spun ca cele trei note, care se repeta insistent in tema primei parti a Sonatei, sunt cele trei silabe ale cuvantului „why?” (de ce sau ale altui cuvant sinonim, in germana. 

Dupa ani de la depasirea suferintei, va veni incomparabila “Oda a bucuriei”, ultima parte din Simfonia a IX-a, care incununeaza misiunea acestui compozitor, deja cu totul surd. 

“Oda bucuriei” exprima recunostinta sa adusa vietii, pentru faptul de a nu se fi sinucis. 

Totul datorita acelei fete oarbe, care i-a inspirat dorinta de a transpune in note muzicale o noapte cu luna. 

Cu sensibilitatea sa, Beethoven a descris, prin melodie, frumusetea unei nopti scaldate de clarul de luna [razele lunii], pentru cineva care nu putea vedea cu propriii sai ochi. 
Ludwig van Beethoven este unanim recunoscut ca unul din cei mai mari compozitori din istoria muzicii. El a lasat posteritatii opere nemuritoare, printre care: noua simfonii (a III-a Eroica, a IV-a a Destinului, a VI-a Pastorala, a IX-a cu finalul Oda bucuriei pe versuri de Friedrich von Schiller, adoptata ca imn oficial al Uniunii Europene); cinci concerte pentru pian si orchestra (remarcabile al IV-lea si al V-lea Imperialul); un concert pentru vioara si orchestra; Missa solemnis; 32 Sonate pentru pian (printre care a VIII-a Patetica, a XIV-a Clar de luna, a XXIII-a Appassionata); Sonate pentru vioara si pian (mai cunoscuta Sonata Kreutzer); 16 cvartete pentru coarde; Opera Fidelio. Productia muzicala a lui Beethoven este considerata in mod traditional ca o punte intre Clasicism si Romantism 

Clar de luna este Sonata pentru pian nr. XIV in do diez minor, cunoscuta si cu numele de Sonata lunii. Beethoven a compus aceasta sonata in 1801 si a dedicat-o Contesei Giulietta Guicciardi de care era indragostit. În 1832, poetul Ludwig Rellstab a comparat melodia acestei sonate cu lumina lunii reflectata 
pe un lac. De atunci piesa este cunoscuta ca “Sonata lunii”. Sonata are trei miscari (parti). 

Pe baza istorisirii relatate de muzicianul Enrique Baldovino

IN VIATA...

...prefer un trandafir unui colier!
Despre viata::Ati simtit vreodată cum ucide tăcerea, răceala şi indiferenţa? Încet...lent...ucide sentimente, relaţii, ofileşte, usucă suflete...sugrumă iubiri, erodează, până nu mai rămâne nimic. Lipsa de comunicare este cel mai mare duşman al unei relaţii, de orice fel...este un zid de care degeaba te tot dai cu capul, încercând să pătrunzi dincolo...eventual rămâi cu capul spart...dar, tot pe dinafară rămâi...este o poartă la care baţi şi strigi degeaba...nu-ţi auzi decât propriul ecou...până ce ţi se face frig, până ce îţi îngheaţă sufletul umplut de durere...până ce nu mai ai glas să vorbeşti de unul singur, în pustiu...până ce moare totul...până ce renunţi puţin câte puţin...tăcerea şi indiferenţa pot răni şi pot distruge mai mult decât orice cuvinte...Tăcerea e sinistră...nu o lăsaţi niciodată să vă îndepărteze de cei care ţin la voi şi bat la poarta voastră... 

What's New

SUFLETUL MEU

Sufletul meu 
 
a căutat şi a găsit,dar a pierdut...iar acum a obosit...s-a închis şi a tăcut....ca timpul să nu-l mai găsească... Să iubeşti înseamnă să doreşti în fiecare clipă să-i auzi glasul....râsul, să iubeşti înseamnă să tremuri de nelinişte şi să tresari de bucurie, să iubeşti înseamnă să te oferi din toata fiinţa celei care-ţi ţine loc de suflet, inima şi viaţă.... Dar, se întâmplă ca uneori, când eşti atât de singur, să simţi nevoia să plângi, să plângi cu lacrimi amare, oare de ce? Din nimic, sau poate pentru că avalanşele trăirilor din trecut se întorc cu o intensitate şi mai mare în prezentul tău, sau.. poate pentru că, ai înţeles că nimeni nu este alături de tine, poate că ai inţeles că nimeni nu are nevoie de tine, poate pentru că...simţi nevoia să -ţi descarci sufletul de toate răutaţile şi murdăriile adunate de la oameni, de-a lungul timpului, de multele clipe de singuratate, de tot ce este urât în viaţă ta, şi-atunci te aşezi în faţa cerului plin de stele, şi te uiţi şi cauţi, şi cauţi cu disperare parcă, steaua ta. A căzut? Te-ntrebi cu înfrigurare dacă Ea, mai este pe cer… Dacă mai străluceşte, cu aceeaşi intensitate sau lumina ei a pălit? Începi să vorbeşti cu propriul tău eu să vezi unde-ai greşit, poate este numai vina ta, poate nu ai ştiut cum să vorbeşti, poate nu ai ştiut cum să te porţi, şi te cerţi într-una, singur, tot pe tine, chiar dacă tu în micul tău suflet atât de sensibil, crezi că ai făcut totul bine, vine acel eu al tău care îţi spune că tu eşti vinovat, nu ai ştiut să laşi de la tine, nu ai ştiut să pui destul suflet în ceea ce faci..şi plângi cu lacrimi amare, şi...cauţi steaua ta...dar nu o găseşti…şi tot cauti, pâna când obosit de atâtea căutări, încetezi s-o mai faci spunându-ţi că nu mai are nici un rost. Aşa e viaţa! Nu mai vreau să gândesc în funcţie de ceea ce am trăit, ce am avut. Vreau să am din nou încredere, vreau să pot din nou să mă bucur de ziua de azi. Trecutu-mi este duşman uneori şi oricât de tare m-aş forţa, se pare că mereu câstigă în detrimentul prezentului, pe care îl ignor atât de des. Am iubit, am iubit până ieri… când, scotocindu-mi inima n-am mai descoperit niciun colţişor unde să mai pot face loc altcuiva. O ea a încercat să-mi fure inima cu totul. Văzând că are sorţi de izbândă, a mişcat-o până când a întors-o pe veci. Am ţipat şi nu m-a auzit. Mi-a întors inima spre trecut şi a lăsat-o aşa ştiind că astfel, măcar nu voi mai lăsa pe nimeni să ajungă acolo. Îmi doresc din tot sufletul un nou început. Şi pentru prima dată nu-l mai vreau de mâine. Îl vreau acum! O să închid ochii, o să zâmbesc şi o să iert din nou. Aş vrea să uit... şi voi uita! Îmi este teamă că voi pierde clipele, lăsându-le să moară şi n-aş dori asta pentru nimic în lume. Nu mai vreau să-mi irosesc prezentul cu nimicuri, sau cu cine nu mă merită. Dragostea este o poveste straveche,dar care este întotdeauna nouă, este spaţiul şi timpul măsurat cu inima, este singurul joc unde amândoi câstigă sau amândoi pierd. De această dată am pierdut…şi de aceea am preferat să îngropăm trecutul în spatele culiselor. Oamenii se întâlnesc şi se cunosc...apoi se despart. Se despart pentru că au făcut imprudenţa de a se cunoaşte. Se despart, dar nu se uită. Nu se uită, dar suferă şi cum mulţi fug de suferinţă, puţini ştiu să iubească. Povestea tuturor...sau până la urmă poate doar povestea mea ...cine stie… 
Dar îmi promit mie însămi, că de azi, o voi iubi doar pe aceea care iubeşte ploaia şi o casă bună şi priveşte viaţa împăcata, doar pe aceea o voi urma prin furtună, şi la focul sufletului său mă voi încălzi neîncetat… Îi voi spune c-am sosit să-i aduc gâanduri bune... ...izvor nesecat de linişte, şi că-mi doresc ca sufletul.. să-i fie mereu răsărit de soare şi senin în zare, iar eu nu-mi voi dori decât să-i fiu mereu gândul...cald şi bun, să-i fiu mereu inima... ...şi fiecare picur de tristeţe ce i se va aşterne uneori, în cale, eu să-i fiu doar întărire pentru trup şi suflet...dacă mă va accepta aşa cum sunt…un suflet însingurat, dar sincer şi frumos.[Ady] 
GANDURI FRUMOASE SI MULTA FERICIRE VA DORESC IN SAPTAMANA ASTA SI NU NUMAI....

DE CE ?

 

Cand??? 
De ce oamenii se supara si se cearta intotdeauna din nimicuri? 
De ce lumea se plange mereu? 
De ce nu vad realitatea? 
Intotdeauna exista cineva care sa se vaite in legatura cu o problema care este atat de inutila incat nici nu trebuie luata in considerare! 
Sa te superi ca nu pot veni undeva? Sa te superi ca am uitat ceva? Sau sa te superi ca pur si simplu nu pot intelege de ce te vaiti? 
Sa te plangi ca nu te baga in seama? Ironic. 
Priviti in jur oameni buni! 
Nu astea sunt problemele cu adevarat importante. 
Daca nu ii pasa cuiva de tine il lasi sa se duca linistit. 
Dar ce sa mai spun de cei care sunt bolnavi, handicapati, nebuni, sau pe moarte? 
Ei sunt cei care au dreptul sa se vaite. 
Dar cei carora le lipseste cineva drag din viata? Asta se accepta, atunci cand persoana este moarta sau doar i-a parasit. 
Dar cand cineva se plange pur si simpliu ca o persoana nu e interesata de ea, ca un prieten nu poate sa vina cu ea undeva sau pur si simplu ca nu isi poate permite ceva. 
Daca crede cineva ca astea chiar sunt probleme atunci ii recomand calduros o vizita la un psihiatru ori sa se duca sa viziteze un bolnav in stare grava la spital. Atunci poate veti realiza ca nu aveti probleme si ca puteti sa traiti naibi mai departe fericiti!!! 
Cand o sa inteleaga lumea lucrurile astea? Cand n-o sa mai existe certuri? Cand nu va mai exista suparare? 
Cand veti deschide ochii? 
Viata e scurta. Daca nu esti pe moarte, de ce te plangi? 
Publicat de Dark Angel 

PENTRU CEI CARE CRED SI PENTRU CEI CE NU MAI CRED.

SFANTUL NICOLAE 
 
"Îndreptător credinţei şi chip blândeţilor, învăţător înfrânării te-au arătat pe tine, turmei tale, adevărul lucrurilor." (din Tropar) 
Viaţa celui intre sfinti Parintelui nostru Nicolae, Arhiepiscopul din Mira Lichiei, facatorul de minuni (6 decembrie) 

Sfântul Nicolae s-a născut cândva la începutul mileniului, în sudul Turciei de astăzi, într-o familie de creştini bogaţi, însă părinţii săi au murit într-o epidemie când el era încă un copil. Nicolae şi-a dedicat de atunci întreaga avuţie ajutorării oamenilor săraci, bolnavi şi suferinzi, devenind cunoscut în toată lumea ca un adevărat pansament pentru sufletele celor în nevoie şi ca un protector al copiilor. În perioada Imperiului Roman, creştinii erau persecutaţi, aşa că Sfântul Nicolae a fost întemniţat din cauza credinţei lui, murind pe 6 decembrie 343. 
 

Ziua morţii lui a devenit ziua Sfântului Nicolae, moment în care sunt sărbătorite atât faptele lui de sfânt, cât şi poveştile ce au dus la naşterea legendei lui Moş Nicolae. 
Una dintre legende spune că trei surori, fete sărmane, nu se puteau căsători din cauza situaţiei financiare dificile şi de aceea tatăl lor voia să le vândă. 

 

Se spune că atunci când fata cea mare a ajuns la vremea maritişului, Nicolae, care era episcop, a lăsat noaptea, la ușa casei lor, un săculeţ cu aur. 
Situaţia s-a repetat şi în cazul surorii mijlocii, astfel că, atunci când i-a venit vremea şi fetei mici, tatăl s-a hotărat ca în noaptea dinaintea nunţii să stea de pază şi l-a văzut pe Sfântul Nicolae cum a urcat pe acoperisul casei și a aruncat pe horn un săculeţ care a căzut într-o şosetă care era pusă la uscat. 
De aici a apărut obiceiul aşezării şosetuţelor sau a ghetuţelor în noaptea de Moş Nicolae. Cardinalul l-a rugat pe nobil să păstreze secretul, însă acesta nu a facut-o, şi de atunci fiecare sărac care primea ceva, îi mulţumea lui Nicolae. 
Cei trei săculeţi de aur făcuţi cadou fetelor au devenit simbolul Sfântului Nicolae, sub forma a trei bile de aur. 

 
Sfântul Nicolae a ştiut, însă, că după mustrare se cere mângâiere. Astfel, a făcut multe daruri săracilor, i-a liniştit pe cei întristaţi şi a vindecat, cu putere de la Dumnezeu, pe bolnavi. 
 
 
Moş Nicolae ne-a lăsat o comoară mult mai de preţ, o comoară spirituală: aceea a bucuriei de a dărui, de a-i face mai fericiţi pe cei mai putini norocoşi în deţinerea de lucruri materiale efemere. 
Pe acest mare făcător de minuni îl ştie Răsăritul şi Apusul, şi toţi creştinii cunoasc nenumăratele lui minuni. Deci, să se slăvească printr-însul Dumnezeu Cel Unul în Treime lăudat: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfînt, Căruia se cuvine laudă în veci. Amin. 
 
Măcar pentru o zi, pentru o seară minunată, să reînviem legenda Sfântului Nicolae, să ne pregătim de Sărbătoarea Naşterii Domnului… 
A venit mosul trimis de voi,ati fost cadourile mele cele mai indragite,am vrut sa fiu alaturi de voi intr-o zi asa de importanta si sa ma bucur de bucuriile voastre.Pupici cu drag. 
LA MULTI ANI,TUTUROR CELOR CE POARTA NUMELE SF.IERARH,NICOLAE,SANATATE SI FERICIRE!!!

SENTIMENTE LA SFARSIT DE AN

Sentimente la sfarsit de an 
 
Se apropie cu pasi repezi sarbatorile de iarna si cu siguranta paleta de sentimente la sfarsit de an este una viu colorata, incepand de la tristete, regret, conducand usor, usor spre fericire, implinire. Acesta perioada este una propice rememorarii tuturor acelor persoane, sau situatii care ne-au marcat existenta si evolutia in cadrul anului din care urmeaza sa iesim. Si, pentru multi dintre noi, este o perioada benefica din acest punct de vedere, intrucat ne ajuta sa renuntam la acea privire critica, cu o imensa incarcatura negativa si sa privim “partea plina a paharului”, si anume cum ne-au ajutat sa crestem, sa ne cunoastem mai bine, sa ne dezvoltam armonios ca oameni.
 
Perioada sarbatorilor de iarna, si implicit cea a incheierii unui nou an, este cunoscuta pentru puterea de a ierta, de a ne ierta pe noi insine si pe semenii nostri deopotriva, sentimentele la sfarsit de an evoluand de la negativ spre pozitiv. Au existat, negresit, momente in acest ultim an in care ne-am intrebat “De ce mi s-a intamplat asta tocmai mie?”, momente in care neputinta de a controla anumite aspecte din viata noastra, intorsaturi de situatie neasteptate, au determinat aparitia frustrarii. O frustrare izvorata din asa-zisa slabiciune a noastra, din lipsa de predictie a viitorului ce nu ne ofera un avans in a ne calcula reactiile, comportamentul, trairile si asteptarile! Viata este imprevizibila, si tocmai in acest lucru consta farmecul ei, iar sentimentele la sfarsitul anului ne releva multora dintre noi acest fapt senzational. Dintre sentimente la sfarsit de an ne sunt deseori dezvaluite cele de acceptare a tuturor lucrurilor ce ni s-au intamplat si astfel, de depasire a efectelor negative ce s-au rasfrant asupra noastra pentru mai mult sau mai putin timp, in functie de caz, si apoi de descoperire a implinirii sufletesti, trairea deplina ce si-o doreste fiecare dintre noi. De asemenea, pot exista si persoane apropiate, care pe parcursul anului, fie voit, insa de cele mai multe ori inconstient, ne-au determinat sa simtim trairi intense precum dezamagire, tradare, ce ulterior au declansat fie stari de tristete profunda, de la care nu este un pas mare spre depresie. 

 
Desi dureros de acceptat si inteles, sentimentele la sfarsitul anului, o perioada a anului in care tot ceea ce se intampla in jurul nostru ne indeamna sa fim mai buni unii cu ceilalti, se transforma treptat, ca si in cazul anterior, in iertare, in atribuirea unor factori exteriori ce au condus acea persoana sa faca alegerea respectiva, fara a avea timp sa puna in balanta efectele negative ce le-ar putea avea pe viitor, fapt ce conduce la o crestere a stimei de sine si la o impacare atat cu propria noastra persoana si propriile judecati de valoare, precum si cele ale celorlalti. 

Este adevarat, perioada sarbatorilor de iarna trezeste in noi trairi amortite, pe care stresul cotidian, nenumaratele griji si poveri le-au facut uitate. O posibila explicatie a trairii si exteriorizarii celor mai frumoase sentimente la sfarsit de an, poate fi aceea ca in fiecare dintre noi zace un suflet de copil, iar perioada aceasta, careia nu degeaba i se atribuie magia, dominata de familie, cadouri, caldura caminului in care am crescut, prieteni apropiati, felicitari si urari special personalizate, ne aminteste de copilarie, de copilaria lipsita de griji, responsabilitati, obligatii, si plina de dragoste, adoratie, apreciere, afectiune, din partea celor care mereu vor tine neconditionat la noi. 
 
Tocmai din acest motiv, indiferent de varsta, etnie, religie, traditii specifice si credinte, toate persoanele prefera sa isi petreaca sarbatorile de iarna in sanul familiei, alaturi de parinti, frati, bunici chiar. 
Astfel, sentimente precum frustrare, neputinta, dezamagire, ura, tristete, se evapora, lasand loc fericirii, implinirii, dragostei, credintei in lucruri, persoane, situatii, in care in general le dam sanse de 1%. Dat fiind sfarsitul de an, aceasta modalitate de a sta in preajma persoanelor care ne apreciaza, ne stimeaza si ne iubesc pentru ceea ce suntem noi, si nu pentru ceea ce parem a fi in ochii lor, conturati dupa asteptarile lor, este si un excelent mod de destresare, de reincarcare a bateriilor si de asemenea, de rationalizare la rece asupra greselilor si presupuselor esecuri pentru a face un plan, ca anul ce urmeaza aceastea sa fie evitate. 
 

Sentimentele la sfarsit de an sunt, nu in ultimul rand, un remediu extraordinar pentru recastigarea stimei de sine, stima de sine pierduta in cursul anului in urma tradarii unui prieten, in urma despartirii de persoana iubita, in urma subaprecierii sefului, in urma nenumaratelor regimuri de slabit la care am renuntat uneori chiar inainte de a le incepe, in urma unei certe puerile al carei initiator am fost chiar noi, absolut fara niciun motiv aparent, chiar si in urma unei priviri usor incruntate indreptate spre noi de catre un necunoscut in mijlocul de transport pe care il utilizam zilnic pentru a merge la serviciu. 
 
Este uimitor cum o simpla sarbatoare este sarbatorita de secole, are menirea de a ne vindeca atat pe plan psihologic, spiritual si, implicit, fizic! 
[dli.ro] 
 
ASADAR,SARBATORI FERICITE ALATURI DE CEI DRAGI,SA NE INTALNIM SANATOSI CU GANDURI BUNE ,SA FIM MAI GENEROSI SI SA NU NE UITAM PRIETENII. 
LA MULTI ANI!!!