duminică, 1 mai 2016

IMI PASA


 
A mea 

Cum treci acum şi apa e-n ruine, 
şi-ţi este bine şi îmi este bine, 
aş vrea să-ţi spun, iubito, că în tine 
e vie vrerea ambelor destine. 

Te voi iubi cu milă şi mirare 
cu întrebare şi cu disperare, 
cu gelozie şi cu larmă mare, 
c-un fel de fărdelege care doare. 

Şi jur pe tine şi pe apa toată 
care ne ţine barca înclinată 
că vei ramane - dincolo de număr 
şi dincolo de forme, măşti şi vorbe - 
a mea, de-a pururi, ca un braţ în umăr. 

 
Îmi pasă 

Mi-e dor de tine 
Şi nu-mi ajung celelalte 
Uite ca un surogat 
Pentru puritate 
Nu s-a găsit. 
 
Mi-e dor de tine 
Mi-e tine de tine 
Mi-e înlăuntrul meu de tine 
Mi-e nu ştiu cum, 
Mi-e nu ştiu ce, 
Mi-e dor de tine ca de acasă. 
Îmi pasă! 
 

Eu sunt eu 

Trenuri somnoroase pleacă întrebând 
Ce-i cu mine-n gară, ce-oi avea de gând, 
Plec şi eu din gară şi tristeţea-mi port 
Spre mirajul galben din aeroport. 
 
Galbenă-i lumina, ochii mei sunt trişti, 
Toţi privesc la mine ca la terorişti. 
Unde-aş pune pasul liber şi corect, 
Fără îndoială, aş părea suspect. 
 
Şi pe zi ce trece lumea-i tot mai rea, 
Când nu vreau nimica, crede că aş vrea. 
Gara mă somează, iarba nu-mi dă loc, 
Pe aeroporturi parcă aş da foc. 
 
Încordarea-n lume a crescut cumplit, 
Eu mă simt suspectul care a iubit, 
Şi cu cât iubirea mi-o arăt firesc, 
Cu atât toţi ceilalţi straniu mă privesc. 

Am cocoaşă-n spate şi am mâini prea mari, 
Ştergători de lacrimi am la ochelari, 
Cum în lumea asta totul e cum nu-i, 
Mă transform în altul fără voia lui. 
 
Bat cu pumnu-n masă şi cu biciu-n cal, 
Nu mai sunt patetic şi sentimental, 
Fug râzând din gară la aeroport, 
Un pistol cu apă într-o mână port. 

Pun pistolu-n ceafă la aviator, 
Nu crâcni, urmează ruta ta de zbor, 
Ruta dumitale este ruta mea, 
Dar eu sunt eu însumi, nu altcineva. 

Vreau după acestea pe acest pământ 
Să mă luaţi cu toţii drept ceea ce sunt, 
Acum observ cât e de greu, 
Să vă arăt că eu sunt eu.[Adrian Paunescu] 
 
Tu, cine esti defapt? 
Poti sa schimbi realitatea din jurul tau, atata timp cat cea in care traiesti acum nu se dovedeste a fi ceea ce iti doresti. Poti sa schimbi, cel putin o parte din aceasta pentru ca e bine sa tii cont de faptul ca mai exista o parte a conjuncturilor pe care ai atras-o sau ti-ai stabilit-o la nivel subtil in scop evolutiv, pentru a invata, pentru a experimenta acel aspect al existentei si pentru a acumula cunoastere. Insa, nimic nu e fix sau batut in cuie. Cand ti se pare ca nu reusesti sa iti creezi realitatea dorita, adreseaza-ti urmatoarea intrebare: „Am facut tot ceea ce mi-a stat in puteri?” Si raspundeti sincer… sinceritatea raspunsului e capitala, altfel iti furi singur caciula si ramai doar cu jumatate de intelegere. by Laura
 

SUFLETUL MEU

Sufletul meu 
 
a căutat şi a găsit,dar a pierdut...iar acum a obosit...s-a închis şi a tăcut....ca timpul să nu-l mai găsească... Să iubeşti înseamnă să doreşti în fiecare clipă să-i auzi glasul....râsul, să iubeşti înseamnă să tremuri de nelinişte şi să tresari de bucurie, să iubeşti înseamnă să te oferi din toata fiinţa celei care-ţi ţine loc de suflet, inima şi viaţă.... Dar, se întâmplă ca uneori, când eşti atât de singur, să simţi nevoia să plângi, să plângi cu lacrimi amare, oare de ce? Din nimic, sau poate pentru că avalanşele trăirilor din trecut se întorc cu o intensitate şi mai mare în prezentul tău, sau.. poate pentru că, ai înţeles că nimeni nu este alături de tine, poate că ai inţeles că nimeni nu are nevoie de tine, poate pentru că...simţi nevoia să -ţi descarci sufletul de toate răutaţile şi murdăriile adunate de la oameni, de-a lungul timpului, de multele clipe de singuratate, de tot ce este urât în viaţă ta, şi-atunci te aşezi în faţa cerului plin de stele, şi te uiţi şi cauţi, şi cauţi cu disperare parcă, steaua ta. A căzut? Te-ntrebi cu înfrigurare dacă Ea, mai este pe cer… Dacă mai străluceşte, cu aceeaşi intensitate sau lumina ei a pălit? Începi să vorbeşti cu propriul tău eu să vezi unde-ai greşit, poate este numai vina ta, poate nu ai ştiut cum să vorbeşti, poate nu ai ştiut cum să te porţi, şi te cerţi într-una, singur, tot pe tine, chiar dacă tu în micul tău suflet atât de sensibil, crezi că ai făcut totul bine, vine acel eu al tău care îţi spune că tu eşti vinovat, nu ai ştiut să laşi de la tine, nu ai ştiut să pui destul suflet în ceea ce faci..şi plângi cu lacrimi amare, şi...cauţi steaua ta...dar nu o găseşti…şi tot cauti, pâna când obosit de atâtea căutări, încetezi s-o mai faci spunându-ţi că nu mai are nici un rost. Aşa e viaţa! Nu mai vreau să gândesc în funcţie de ceea ce am trăit, ce am avut. Vreau să am din nou încredere, vreau să pot din nou să mă bucur de ziua de azi. Trecutu-mi este duşman uneori şi oricât de tare m-aş forţa, se pare că mereu câstigă în detrimentul prezentului, pe care îl ignor atât de des. Am iubit, am iubit până ieri… când, scotocindu-mi inima n-am mai descoperit niciun colţişor unde să mai pot face loc altcuiva. O ea a încercat să-mi fure inima cu totul. Văzând că are sorţi de izbândă, a mişcat-o până când a întors-o pe veci. Am ţipat şi nu m-a auzit. Mi-a întors inima spre trecut şi a lăsat-o aşa ştiind că astfel, măcar nu voi mai lăsa pe nimeni să ajungă acolo. Îmi doresc din tot sufletul un nou început. Şi pentru prima dată nu-l mai vreau de mâine. Îl vreau acum! O să închid ochii, o să zâmbesc şi o să iert din nou. Aş vrea să uit... şi voi uita! Îmi este teamă că voi pierde clipele, lăsându-le să moară şi n-aş dori asta pentru nimic în lume. Nu mai vreau să-mi irosesc prezentul cu nimicuri, sau cu cine nu mă merită. Dragostea este o poveste straveche,dar care este întotdeauna nouă, este spaţiul şi timpul măsurat cu inima, este singurul joc unde amândoi câstigă sau amândoi pierd. De această dată am pierdut…şi de aceea am preferat să îngropăm trecutul în spatele culiselor. Oamenii se întâlnesc şi se cunosc...apoi se despart. Se despart pentru că au făcut imprudenţa de a se cunoaşte. Se despart, dar nu se uită. Nu se uită, dar suferă şi cum mulţi fug de suferinţă, puţini ştiu să iubească. Povestea tuturor...sau până la urmă poate doar povestea mea ...cine stie… 
Dar îmi promit mie însămi, că de azi, o voi iubi doar pe aceea care iubeşte ploaia şi o casă bună şi priveşte viaţa împăcata, doar pe aceea o voi urma prin furtună, şi la focul sufletului său mă voi încălzi neîncetat… Îi voi spune c-am sosit să-i aduc gâanduri bune... ...izvor nesecat de linişte, şi că-mi doresc ca sufletul.. să-i fie mereu răsărit de soare şi senin în zare, iar eu nu-mi voi dori decât să-i fiu mereu gândul...cald şi bun, să-i fiu mereu inima... ...şi fiecare picur de tristeţe ce i se va aşterne uneori, în cale, eu să-i fiu doar întărire pentru trup şi suflet...dacă mă va accepta aşa cum sunt…un suflet însingurat, dar sincer şi frumos.[Ady]
 

DINCOLO DE CUVANT-CONTINUARE


de Floarea Carbune 
[b]Dincolo de cuvânt 
Scriu cu gândul la tine, cititorule, dându-mi silinţa de a-ţi transmite trăirile mele. Îmi închipui că eşti mânat de dorinţa de a afla cum era lumea în anul de graţie 2012, lumea văzută de un scriitor. Poate că acum, în clipa când citeşti, voi fi trecut, de multă vreme, la cele veşnice, iar tu mă vei re-crea după scrisul meu. Poate că eşti contemporan cu mine, în acest caz, poţi vedea cum percep eu lumea în care trăim amândoi. Citindu-mă, vei ridica un colţ al perdelei ce acoperă trăirile mele interioare. Aşa vei putea descifra microuniversul în care creez şi trăiesc. 
De-a lungul vieţii, având o fire introvertită nu am putut comunica, celor apropiaţi, gândurile care mă frământau, lucru ce m-a determinat să-mi notez ceea ce simt şi trăiesc. În clasa a-X-a mi-am făcut primul jurnal. Avea coperţile negre, fiind asemănător cu cel al Annei Frank, eroina ce mă inspirase. Încă din copilărie, am constatat inadvertenţa dintre lumea mea şi lumea în care eram/sunt… nevoită să trăiesc. Ca să-mi fie mai uşor a vieţui, m-am apucat de citit şi de sport. Prin sport îmi consumam energia, iar prin citit îmi luminam mintea. De-a lungul vieţii, cei din preajma mea, au afirmat că sunt un om complicat, greu de înţeles. În realitate, am fost şi sunt un om simplu. Ca atare, pentru mine, lucrurile sunt ori albe, ori negre, niciodată gri. La fel şi sentimentele. Deşi am încercat să-i înţeleg pe oameni, n-am reuşit niciodată. Ştiu, „cunoaşte-te pe tine însuţi ca să-i cunoşti pe ceilalţi”, dar nu ţine, credeţi-mă. La mine n-a ţinut. Toată viaţa m-am comportat precum un „cavaler”. Am ridicat „mănuşa”, de fiecare dată când mi-a fost aruncată.Şi, n-am lovit, niciodată, în cel aflat la „podea”. Te întrebi dacă mi-a fost bine? O, nu, nu mi-a fost uşor. Oamenii îl suportă cu greu pe cel ce le spune, verde în faţă, adevărul. Nu am căutat iubirea cu orice preţ, şi nici prietenia. Când am iubit însă, am iubit cu patimă, ghidându-mă după:”totul sau nimic”. Ce mult m-a costat asta! Nici în prietenie nu am purtat măşti. Pentru mine, prietenul fiind omul în faţa căruia gândesc cu voce tare. Trăind departe de familie( am plecat de acasă de la vârsta de 11 ani), mi-am considerat prietenii drept fraţii mei de suflet. Şi m-am comportat ca atare. Pare un paradox? Viaţa e făcută din paradoxuri, viaţa bate filmul! Cea mai lungă prietenie o am cu poeta Georgeta Olteanu. Suntem prietene din clasa a-V-a, din ianuarie 1960, când eu m-am transferat de la şcoala din Purani de Videle, la şcoala din oraşul Negreşti, judeţul Vaslui. 
Ca elevă şi, mai apoi ca studentă, nu am fost tocilară, dimpotrivă. În timp ce mă pregăteam pentru bacalaureat făceam glume de genul: la limba rusă, învăţ câte trei cuvinte pe zi, două le uit, iar unul îl ţin minte, dar nici pe acela corect. Nu aveam decât 17 ani…şi toată viaţa în faţă. 
La facultate, în anul în care am luat examenul, subiectul la literatură a fost acesta:”Mit şi realitate în romanul istoric al lui M.Sadoveanu”. Am avut inspiraţie(citisem romanele istorice ale autorului) şi am scris mult şi bine. Am obţinut, la acel examen scris, media 7,50 ( la literatură şi gramatică, scris), fiind a treia pe listă. La oral intram câte patru. În dimineaţa, în care mi-a venit şi mie rândul, am fost prima care trebuia să tragă biletul. În timp ce profesorii examinatori îşi pregăteau hârtiile pentru notare, cu viteza fulgerului, am luat un bilet de pe masă, l-am citit şi…l-am pus la loc. Când profesorii au devenit atenţi, am extras al doilea bilet, pentru mine, dar primul pentru ei. Îmi reamintesc cele două subiecte: „Mărul de lângă drum” de M.Beniuc şi „Mihnea Vodă” de Negruzzi. Vădit tulburată, m-am descurcat binişor la poezie, dar când mi s-a cerut să spun mottou-rile, de la povestirile istorice „Doamna Chiajna” şi Mihnea Vodă”, am scăldat-o rău de tot. Aşa… am ratat admiterea la facultatea de Filologie-curs de zi, dar toamna, la f.f, am fost mai norocoasă. Ei, au trecut ca vântul toate…Iată-mă, la 64 de ani, cu şase copii şi trei nepoţi, cu o bogată experienţă de viaţă, şi cu aceeaşi fire neîmblânzită. 
Dragă cititorul, remarc faptul că am sărit prea repede peste timp. Sunt grăbită ca întotdeauna! S-o iau mai cătinel… 
Când m-am născut, într-o zi de duminică, o zi însorită de noiembrie-21 noiembrie 1948, semănam cu un trandafir întârziat; o floare cu parfum delicat, cu petale galbene, gingaşe, precum primele raze de soare, ce apar când se crapă de ziuă. Floarea(acesta e numele meu de botez) înflorise pe tulpina cea mai fragilă… cu frunzele de un verde crud şi atât de delicată, încât se pleca sub povara înfloririi. Eram întâiul ei boboc înflorit. Petalele mi-erau perlate de bruma ce căzuse peste noapte, formând mii de cristale de gheaţă în care se reflecta lumina răsfrântă în culorile curcubeului. Apărând, atât de târziu, aproape în pragul iernii, bucuram sufletele celor care mă priveau, aducând speranţa în inimile lor, dăruindu-le, cu genero- zitate, parfumul suav al florii mele, tandreţe şi gingăşie, considerând că acesta e rostul meu pe lume, altfel n-aş fi apărut când iarna ameninţa cu venirea ei. 
Provin dintr-o familie de ţărani filosofi, ador natura, anumiţi oameni, iubesc viaţa şi poezia ei. Cu fiecare zi care trece, încerc să-i pătrund sensul şi să-mi îndeplinesc misiunea cu care am venit pe Pământ. Încerc să mă cunosc şi să-i cunosc pe cei din jur.Ma refer la sinea superioară, Scânteia Divină din fiecare. Iubesc şi respect manifestarea lui Dumnezeu. Învăţ să comunic cu tot ceea ce mă înconjoară...chiar şi cu oamenii. De ce spun asta? Pentru că e atât de greu să comunici cu semenii tăi...După 22 de ani de la "eliberare", unii nu pot renunţa la măşti...Astfel am fost şi eu determinată a le purta cu durere şi stoicism, confensându-mă Tatălui Ceresc: 
Tată, 
În fiecare searăîmi scot măştile,precumcavalerii armura…Doamne,doar Tu vezi că suntascunsă de-atâţia ochi,frântă de-atâta zbor...O, Doamne,Tu vezică suntchip de omascuns după mii de măşti...Rătăcesc –nu mă regăsescîn viaţa ce-o trăiesc… 
Atrasă de magia cuvântului am avut şansa de a mă forma la şcoli bune. Mi-am început cariera ca profesor, apoi am continuat ca bibliotecar la Marină. 
Am început a scrie de timpuriu, fapt remarcat de profesorii mei de limba şi literatura română care m-au încurajat a scrie. Conştientă de harul primit de la Dumnezeu am păşit pe calea vieţii, cutreierând lumea şi viaţa(toţi suntem călători pe Pământ) adunând în lăcaşul inimii, foşnetul sărat şi briza răcoroasă a mării, verdele de smarald al pădurilor, trilul ciocârliei în zori, mirosul fânului cosit, ţârâitul greierilor în nopţile de vară cu lună plină, valsul fulgilor de nea, roua de pe flori, răcoarea ploii şi urma curcubeului pe cer. Am redat în versuri toate aceste frumuseţi spre bucuria oamenilor căci tot ceea ce am scris poartă îngemănate Lumina şi Iubirea. Ancestrala legătură între om şi natură, pentru mine, este o existenţă trăită prin furtunile şi armoniile Universului, cu incertitudinile şi certitudinile unui suflet în căutarea luminii interioare, izvorâtă din Universul creat cu Iubire, de Creator. 
Poezia, ca şi pictura şi muzica, este produsul imaginaţiei şi al ideilor simbolice şi ingenioase cât şi al trăirilor intense. Simbolismul le defineşte natura esenţială, realitatea de dincolo de aparenţe. Poezia place inimii ca şi muzica. Sunt persoane care se pronunţă cu uşurinţă, criticând o operă de artă, poezie sau pictură. E bine să nu uităm că:”De gustibus non disputandum”. Gustul este o stare naturală, un „ceva” ce ţine de suflet. El este independent de toată ştiinţa lumii. Bunul gust este instinctiv, fiind un produs „al dreptei judecăţi”, care este deasupra tuturor raţionamentelor. Exprimarea figurativă este un limbaj subtil, iar metafora îşi are adevărul ei, ca şi legendele... 
Poetul vede un lucru obişnuit dintr-o perspectivă nouă, el este un artizan preocupat crugul lumii şi de rostul lui în ea. Poezia este un dor.Uneori, dorul devine poezie. Alteori, poezia creează dorul.Persoana de care ţi-e dor devine poezie…Poezia este multidimensională. Uneori, poezia poate deveni Fata Morgana a sufletului lumii…Tot ceea ce am scris are câte un mesaj ce răzbate, clar, printre deşi este exprimat metaforic. Suntem călători pe acest pământ, unde avem în permanenţă lecţiide însuşit sau examene de trecut, praguri cum li se mai spune. Fără ele nu există evoluţie şi nici posibilitatea avansării umanităţii. A trăi este o artă! Trebuie răbdare, tenacitate şi iscusinţă în a te şlefui zi de zi. Tu eşti sculptorul, dar şi sculptura, Pygmalion şi Galateea în acelaşi timp. 
În călătoria noastră pe drumul vieţii şi la şcoala vieţii, în anumite etape ale evoluţiei noastre, avem tangenţă cu persoane cu care vom merge în aceeaşi direcţie pentru un timp oarecare. Vom merge câte o bucată de drum. Am întâlnit oameni care mi-au marcat viaţa , chiar destinul. Astfel, mi-a devenit clar că aceste întâlniri esenţiale nu au fost întâmplătoare. 
Am cumpănit mult dacă să le scriu numele aici. În cele din urmă, am decis că e mai bine să-i păstrez în sanctuarul secret al inimii mele unde sunt nemuritori. Motivul care mă determină a proceda astfel, este acela de a nu nu crea conflicte, invidii sau comentarii. În inima mea, toţi aceşti oameni sunt egali deşi, în „ierarhia” umană, unii se află pe trepte „înalte”, iar alţii…mai „jos”. Eu îi iubesc şi îi respect, deopotrivă. 
Pentru mine, scrisul este o terapie a sufletului. Ca urmare îmi place să mă pierd în anonimat. Nu agreez mulţimile zgomotoase şi nici lumina reflectoarelor. Încerc să păstrez distanţa între mine şi deşertăciunile acestei lumi. Laudele false îmi repugnă, iar onorurile nemeritate mă întristează. Privesc viaţa cu ochi de copil pentru a nu-mi altera sufletul. Iar când sunt rănită… îmi „ling” rănile în „bârlogul” meu, şi plâng cu lacrimi nevăzute. Natura are taine pe care nu i le-am desluşit încă. Şi, deşi am înaintat în vârstă, încă mă mai minunez la(cu) fiecare răsărit şi apus de soare. Când am ocazia, împărtăşesc aceste bucurii cu cei din jurul meu, îndeosebi oameni simpli şi copii. Lansările de carte le ţin pe meleagul natal unde gazdă bună ne este poeta Gheorghiţa Durlan, directoarea şcolii. Cea mai recentă acţiune a avut loc pe 17.06.2012. Evenimentul a fost onorat de participarea poetei şi pictoriţei Victoriţa Duţu, poetei Georgeta Olteanu, poetului George Pena, elevi, părinţi şi cadre didactice. 

Şcoala cu clasele I-VIII, Puranii de Sus, jud. Teleorman-2012 
Consătenilor mei şi copiilor acestora le-am dăruit mici comori din prinosul muncii mele. Pe când eram elevă în clasa a-V-a, părinţii mei nu aveau bani să-mi cumpere manuale şi caiete pentru şcoală. Eu n-am uitat asta! Cu fiecare carte dăruită, inima îmi tresaltă de bucurie; o carte, în casa unui om, înseamnă o luminiţă adusă în acea casă. 
Scrisul mi-a fost apreciat şi răsplătit cu câteva premii, printre care, cel mai drag mie: 
- Marele Premiu "Mircea Motrici" şi Premiul Revistei Ateneu-Bacău la Festivalul Naţional de Literatură "Eusebiu Camilar & Magda Isanos, Suceava-Udeşti-2010, Secţiunea:Reportaj Literar; 

Copacul-inimă 
Sunt copacul - inimăCe-şi trage seva din adâncuri.Primăvara,Culori de catifeaÎmi înfloresc pe ramuri.În adâncul fiinţei mele,Cântec de iubire răsună.Un cântec ce vieţuieşteÎn sămânţa roadelor mele.Dragostea lor, mătase diafană,Îmi învăluie tulpinaŞi zboară odată cu fluturiiŞi cu petalele florilor,Amestecându-se Cu albastrul Curcubeului.Din inima sacră a trunchiului meu,Cresc frunze şi floriCu faţa către Dumnezeu.O privire arunc în adâncuri,În templul sufletului meu,Unde un cântec de harpă s-aude,Cântat de mâini nevăzute,Un cântec închinat lui Dumnezeu.Parfum amărui şi verdeUrcă pe Coloana InfinituluiPână sus, spre Albastru.Mi se înfig rădăcinile în Ceruri,Prelungindu-se până la stele.Din ele cresc ramuriÎnmugurind spre soare.Sunt acum,Copacul - inimăCu rădăcinile în CerŞi ramurile în Pământ,Cuprins de vârtejul ameţitorAl vieţii…Sunt un arc între Cer şi Pământ,Precum Curcubeul esteUn arc prin care curge neîntrerupt Viaţa, iubirea, speranţa… 

Pentru că suntem în plină criză politică, mărturisesc că sunt apolitică, dar mă dor nedreptăţile făcute fiecărui om nevinovat. Mă dor încă…durerile bunicilor şi părinţilor mei. Cicatricele rănilor, de altădată, sângerează cu fiecare neputinţă şi îngenunchere a fiecărui semen al meu, fie el de oraşe sau sate. Încă mai sper, că armonia şi bunăstarea vor reveni pe aceste ţinuturi, iar oamenii îşi vor deschide inimile, vor deveni mai buni şi mai cooperanţi. Sper să fie reactualizată credinţa că:”unde-s doi puterea creşte”( în săvârşirea binelui, dersigur). 
Dacă îmi doresc ceva pentru acest popor? Îmi doresc separarea puterilor în stat şi respectarea instituţiilor statului; legi aplicate corect, spitale şi şcoli moderne, „Mens sana in corpore sano” funcţionează şi azi. 
  Cât privesc satisfacţiile materiale ale poetului…nu, nu se poate trăi din scris, dar putem scrie şi oferi lumina scrisului în toate colţurile ţării, ceea ce este mai important decât banii câştigaţi. Şi acesta este un „câştig” ce va fi „rambursat” în timp. Poate peste 2-3 generaţii, am această certitudine. Nici Eminescu n-a avut satisfacţia muncii sale. Şi ca el, atâţia creatori din toate colţurile lumii. Bine, nu vom deveni toţi „luceferi”, dar măcar nişte „licurici” ar fi de dorit. Licuricii dau farmec nopţilor întunecate, aduc speranţa, predispun la bucurie şi visare…Da, satisfacţia este pur spirituală. 
  Suntem un popor de oameni inteligenţi şi frumoşi, dar sărăcia, disperarea şi neputinţa au pervertit sufletele multora dintre noi. Un scriitor poate face minuni dacă îşi iubeşte poporul. Scrisul pătrunde în suflet şi poate modifica conştiinţe. Oamenii se pot metamorfoza în momentul „trezirii”. Le trebuie un „declic”, şi acesta poate fi un mesaj scris, poezie sau proză…Arta, în general, trezeşte naţiunile. 
  Politicienii? Nu vreau să deranjez pe nimeni dar, sincer, nu cred în politicieni. În schimb, apreciez omul inteligent şi de înaltă ţinută morală, fie el şi politician. 
Mi-e dor de linişte în ţară, de ogoare mănoase, de oameni veseli şi harnici. Mi-e dor de Lumină! 
Mă despart de tine, cititorule, cu emoţie în suflet, dar şi cu o mare curiozitate: 
Mă întreb, cine eşti tu 
Cel care citeşti ceea ce am scris. 
Mi-eşti drag deşi nu te cunosc 
Şi, peste timp, îţi dăruiesc 
Un buchet de lăcrămioare… 
 

CU MULTUMIRI FLOREI CARBUNE. 

CUVANTUL


...este cea mai puternica forta din unuvers de care dispune omul,care il poate inakta sau distruge fara a lasa urme. 
Cavintul este putere prin care noi creem sau distrugem. 
Cuvantul este darul care vine direct de la Dumnezeu

In evanghelia dupa Ioan din biblie se spune referitor la crearea universului:La inceput a fost cuvantul si cuvantul era la Dumnezeu su Dumnezeu era cuvantul.Deci numai prin cuvant,Dumnezeu a creat toate cele vazute si nevazute.
Daca Dumnezeu a creat omul dupa chipul si asemanarea Lui,inseamna ca omul a capatat puterea de a crea ca si Dumnezeu.Ca fii ai Lui,noi avem acces la tot ce are Tatal,posedam totul si suntem liberi ca si tatal sa ne servim de tot ce El se serveste.Pentru a atinge acest ideal e nevoie de credinta fara margini. 
Noi avem puterea de a crea si aceasta putere esteasa de mare invat tot ceea ce credem se poate transformapentru noi in realitate

Noi ne creem pe noi insine si devenim ceea ce credem ca suntem
De ve-ti crede,toate sunt cu putinta celui care crede[/b][Marcu 9.23] 
[b]In permanenta noi creem lucrul in care credem cu adevarat.Noi putem sa fim,sa facem si sa avem tot ceea ce ne imaginam.Atunci cand stim ce vrem,universul ne ofera spontan ceea ce avem nevoie pentru realizarea acestui tel. 
Ceea ce numim noi forta universala e o putere divina pe ca Tatal o da copiilorsai pentru a o folosi. 
Noi suntem imaginea lui Dumnezeu,in formafizica si dispunem de o intreaga putere creatoare.

Creatia,are la baza cuvantul,iar cuvantuleste expresia gandului 
[b]Dumnezeu a creat universul folosind forta creatoare a gandului si ia dat omului sansa de a o folosi in sens creativ 
Din pacate omul nu a inteles acest adevar si a cazut in neputinta completaDaca forta gandului este creativa,atunci cu certitudine ea este cea cu ajutorul careia omul poate definitiv vindeca orice boala

Cu forta gandului omul poate sa creeze celule sanatoase in corp sau sa le distruga pe cele afectate.Gandul este cel care atrage raul sau binele in existenta noastra.
Putem trage concluzia ca gandul[cuvantul] este cel care a creat si creaza materia.
Cuvantul este puterea pe care o avem de a ne exprima si de a comunica,de a gandi si de a crea evenimentele din viata noastra.
Cuvantul e cea mai puternica unealta pe care o are omul.
Cuvantul reprezinta manifestarea fiintei noastre spirituale,scanteia divina din interiorul nostru.
Cuvantul nostru poate crea cel mai frumos vis si realitate,da poate si sa distruga tot ce exista in jurul nostru.
De aceea folosirea gresita a cuvantului creeaza iadulpe pamant.
Orice putere creatoare folosita rau,nepotrivit,poate deveni distructiva.Cuvantul nostru magie pura,iar folosirea lui gresita poate deveni magie neagra.
Cuvantul vorbit sau scris este ata de puternic incat un simplu cuvant poate schimba o viata sau poate distruge vietile p milioane de oameni.

Când omul nu acceptă emoţia otrăvită aceasta se întoarce asupra celui care a trimis-o şi-l afectează direct.Gândul şi cuvântul pun în mişcare vibraţiile ce se propagă în cercuri din ce în ce mai mari, până ceîmbrăţişează întregul univers, după care ele se întorc la noi tot atât de sigur ca atunci când le-am emis.Gândul e o energie pură, care nu moare niciodată. Să ne ferim mintea de gândurile rele despre ceilalţi şi să asumăm întreaga responsabilitate asupra sentimentelor, gândurilor şi cuvintelor noastre.În cuvinte se află puterea şi energia create de gândire. În ziua în care omul va înţelege că are puterea de a-şi schimba viaţa prin cuvintele create de gândire, atinge maturitatea. Gândurile şi cuvintele sunt niştetransmisii energetice care în funcţie de încărcătura lor, adică de frecvenţa lor joasă sau înaltă, ne pot facerău sau bine.La fel se întâmplă şi în cazul cuvintelor scrise. De aceea, este bine ca la capul patului în care dormim să nuţinem cărţi care relatează despre nefericiri, violenţe, crime etc. Aceste bombardamente informaţionaleconţinute în cărţi sunt preluate în starea de veghe sau de somn, afectând într-o măsură foarte mareorganismul uman. După o vreme ne simţim rău, obosiţi, avem coşmaruri, stări deprimante, comportamente bizare şi violente.
Cuvintele pot vindeca
Iubirea e cuvântul care se apropie foarte mult de cuvântul Dumnezeu ca influenţă vibratorie şi se cunoascmii de vindecări, care au fost realizate prin folosirea lui. Orice boală cunoscută cedează locul puterii sau puterii iubirii pe care o emitem. Noi putem influenţa în mod subtil pe cei aflaţi în preajma noastră, prinenergia pozitivă sau negativă pe care o emitem. Gândurile şi sentimentele negative sunt asemenea unor arme puternice care pot cauza pagube considerabile. Dacă urâm pe cineva din adâncul inimii şi trimetemspre el gânduri negative putem contribui la distrugerea lui.În vindecarea de la distanţă grupurile de tămăduitori se roagă pentru cei aflaţi departe de ei. Ei trimitgânduri pozitive spre cel bolnav şi prin acestea se produce vindecarea. Orice cuvânt are o frecvenţăvibratorie. De aceea, e benefic ca omul să utilizeze numai cuvinte de înaltă vibraţie. Fiecare cuvânt atrageo energie asupra celui care îl exprimă şi energia e în raport cu vibraţia cuvântului. Să evităm permanentaemiterea de gânduri de vibraţie joasă ca: gânduri de ură, invidie şi de răzbunare. Cuvintele sunt cărţilenoastre de vizită în plan subtil. Cu cât cuvintele sunt mai alese şi mai înalt vibraţionale, cu atât cel care leutilizează e un spirit evoluat, o fiinţă de înaltă vibraţie spirituală.Gandul este permisul nostru de intrare in rezonanta vibratorie cu cei din univers,deci si cu cei dinimparatia cerului.
Daca ramaneti intru mine si cuvintele mele raman in voi,cereti ceea ce voiti si vi se va da voua[Ioan,15,7]
Cuvintele de vibratie joasa
Cu cât vibraţia cuvintelor e mai joasă cu atât fiinţa care se manifestă astfel dovedeşte că e un spirit involuat, un om de vibraţie joasă. O vibraţie joasă înseamnă o funcţionare la nivel coborît a celui care oare. Vibraţia joasă se recunoaşte după starea pe care ţi-o dă: de tensiune, de teamă, de boală, denemulţumire, de nefericire. Omul devine astfel o victimă sigură a energiilor de vibraţie joasă pe care leemite.Majoritatea oamenilor nu fac decât să critice şi să blesteme pe cei care îi guvernează. Sub influenţa acestor gânduri negative şi rău făcătoare guvernanţii sunt împinşi să ia decizii greşite pentru ţară şi greşelile lor cad asupra întregului popor. Iată deci ce forţă distructivă se poate realiza atunci când oamenii gândescnegativ, în mod colectiv, la o anumită persoană. Să binecuvântăm pe marii iniţiaţi şi călugări care emit în permenenţă vibraţii mentale foarte pozitive prin care salvează omenirea de la autodistrugere. Toatecuvintele pe care le rostim sau gândim creează realitatea noastră, se materializează . Gândurile sunt ca nişte fiinţe vii, căci ele poartă în univers informaţia furnizată de noi înşine. Ele reprezintă cea mai vie şisubtilă forţă a omului.Orice frază e formată din cuvinte, constituind o grupare informaţional- energetică , asemenea unuiorganism viu care traduce în fapt informaţia persoanei căreia i-a fost adresată fraza. Ea nu primeştemesajul aşa cum îl concepem noi, ci sub forma unei energii pe care o decodifică în felul său propriu.Cuvântul rostit are o mare putere întrucât îi dăm energie din corpul nostru ca să-l facem să lucreze. De aceea, trebuie ca mai întâi să alegem cuvintele şi apoi să le dăm putere. Gândul poate fi forţa dinamizatoare din spatele cuvântului rostit şi astfel îi dăm putere. A te teme de cuvintele negative auzite la altii despre tine înseamnă a le spori energiile şi astfel influenţa lor negativă asupra ta va creşte.Dacă cuvântul e rostit într-o doară sau fără forţa gândului, el nu ajunge să se împlinească, dar tot poate produce rau daca este negativ. Orice cuvânt negativ adresat unui om reprezintă un atac energetic asupralui, cu efect de bumerang, amplificat şi asupra noastră. Efectul gândurilor şi cuvintelor noastre bune saurele revin la noi cu siguranţa cu care le-am emis in mod amplificat. Când eşti lovit cu vorba doare maimult decât dacă eşti lovit cu mâna sau cu piciorul. Cuvintele sunt energii cu modulaţii aproape infinite,care produc efecte devastatoare în timp asupra corpului subtil al fiinţelor umane. Astfel, ne atacăm, nefacem rau şi ne omorâm unul pe altul în mod sistematic, de multe ori fără să ne dăm seama de acest lucru.Mulţi oameni au obiceiul de a rosti blesteme pentru orice fleac, ei îşi blesteamă părinţii, copii, vecinii, prietenii, de a apela la vrajitorie sau magie neagra…. Este un obicei foarte rău, fiindcă vorbele creeazăcondiţii ca nenorocirile să apară. Un cuvânt este o rachetă ce parcurge spaţiul şi care în trecerea eideclansează forţe, agită entităţi şi provoacă efecte ireparabile. De aceea s-a spus:
înainte de apusul soarelui împacă-te cu fratele tău.
Acest lucru înseamnă că trebuie rapid să reparăm răul făcut celorlalţi.Când ne gândim la cineva se creează un canal energetic între noi şi omul la care ne gândim. Energia cuvintelor răutăcioase – cu încărcătură negativă – aruncate asupra unei persoane, precum şi intensitatea cu care au fost rostite, au efecte devastatoare, în timp, asupra corpurilor subtile şi ale aurei acelui om şi lucrează aşa cum au fost adresate. De fapt, orice cuvânt sau gând bun sau rău poartă în el informaţii ce ducla energiile pe care le formează. Astfel: acolo unde se duce atenţia se duce şi energia. Important e ca energia şi informaţiile trimise să fie pozitive.
Posibile solutii
Pentru ca începând din acest moment să nu mai facem rău nici unei fiinţe din univers, nici măcar cugândul, trebuie să avem în vedere următoarele:

-Nu emiteţi niciodată pretenţii faţă de nimeni şi nimic, nu faceţi nici un reproş nimănui
. Nureproşaţi nimic nici destinului, nici trecutului, nici oamenilor. Nu uitaţi că orice reproş al taureprezintă un program de distrugere a aceluia spre care il adresaţi. Efectul va fi mai mare dacă persoana respectivă este într-o stare de vulnerabilitate energetică. La om şi sufletul se deschide prin spate. Tot ce vei rosti în urma omului, totul se va împlini. De aceea, dacă aţi rostit în urmacuiva un blestem, veţi continua în subconştient să rostiţi acest blestem oricărei persoane care v-aîntors spatele, inclusiv propriilor vostri copii. De aceea, la toţi cei care pleacă de la noi sau cu carene intalnim să le transmitem numai lumină, iubire şi armonie. Dacă nu facem acest lucru, prinsubconştient vom transmite dezaprobare, supărare sau iritare.

Vorbirea de rău a unui om otrăveşte mintea celui care vorbeşte
,după care produce perturbăriîn câmpul lui energetic şi intră în suferinţă. Când omul se gândeşte la cineva nu prea frumos, areloc conectarea de energii negative comune şi chiar fără a-i dori răul poţi să il produci.

Una din legile universului e aceea de a nu face rău unei persoane nici măcar cu gândul.
Când cineva gândeşte că se poate întâmpla ceva rău lui insusi sau altcuiva, el atrage toate nenorocirile asupra destinatarului şi cu cât acestea sunt reprezentate în mod real, cu atât mai mare e răul pe care îl provoacă. Nu răspundeţi răului cu rău sau ocarei cu ocară, ci dimpotrivă binecuvântaţi. Când binecuvântăm dăm şi primim în acelaşi timp. Oferind pace şi iubire, acestea se întorc la noi însutit. Nu se răspunde la ură şi la răutate cu răutate, ci cu ganduri de iubire si lumina, chiar daca ne vinegreu s-o facem. De aceea mii de oameni se autodistrug în mod inconştient, deoarece se hrănesc în permanenţă cu fructele putrede ale gândirii negative.3
-Nu raspundeti raului cu rau sau ocarici dimpotriva,binecuvantati caci spre aceasta ati fost chemati,sa mosteniti binecuvantarea

Numai iubirea recompensează . Uraface mai multe ravagii semenilor noştri decât pe câmpul de luptă. Oamenii se ucid între ei mai degrabă cu vorba decât cu fapta. Antidotul urii este iubirea şi iertarea. Frica, îndoiala, orice gând negativ sunt nocive, toxice şi autodistructive.

Când te simţi vinovat în gânduri, vorbe sau fapte fata de cineva e important şă-ţi ceri iertare
in fapt sau macar in gand respectivului. Fă-o pentru tine. Să nu te preocupe reacţia celuilalt.

Oricând aveţi gânduri “negre” despre o persoană, aduceţi-vă aminte să comutaţi butonul şisă vă rugaţi pentru sănătatea ei si sa-i trimiteti ganduri de lumina si iubire.
Un om nervos,care are tensiunea ridicată, explodează în torente de cuvinte, în lamentări, într-o agresivitatenecontrolată care îi va afecta pe cei apropiaţi sau mai indepartati care vor prelua inconştientenergiile negative pe care acestale emană. Aşa se explică bolile copiilor care sunt extrem desensibili la certurile părinţilor sau ale subalternilor si ale colegilor care au un sef/coleg coleric. Deasemenea, toate obiectele din jur se impregnează cu energiile negative emise, devenind aducătoarede probleme pentru toti ce stau mediul respectiv, inclusiv pentru cel/cei care le-au provocat. Atuncicând ne pierdem controlul, noi spunem şi facem lucruri pe care nu am fi dorit să le spunem şi sa lefacem. De aceea e atât de important să devenim impecabili în gândire, în vorbire, adica sa gandim pozitiv si sa spunem numai cuvinte pozitive.De regulă, noi eliberăm otrava noastră emoţională asupra persoanei despre care credem că esteresponsabilă de nedreptatea comisă asupra noastră. De fapt, noi suntem dispuşi să ne descăcămotrava asupra oricărei alte personae, vinovate sau nu, numai să scăpăm de ea. De multe ori otrimitem asupra copiilor care sunt prea lipsiţi de apărare şi astfel se nasc relaţii abuzive verbale sifaptice. Oamenii mai puternici fizic si psihologic abuzează de cei slabi, căci simt nevoia să scapede această otravă emoţională negativă, aruncand-o asupra acestora.

-Dacă tu consideri ceva ca fiind rău acesta devine rău în mod automat.
De aceea se spune:
devii ceea ce gândeşti
- Tot ce gândim se materializează în existenţa noastră. Omului i se întâmplătot ce gândeşte. Dacă acceptă în gând şi în mental boala şi bătrâneţea, de acestea va avea partemult mai repede decat ar fi firesc. Gândul rău îl înfăptuim: întâi în noi, pe plan mental, prinsimplul fapt că îl acceptăm şi ne hrănim cu el şi apoi în afară spre victima spre care a fostdirecţionat.

-Sămânţa tuturor faptelor tale se găseşte în gândurile şi vorbele tale.
Dacă gândeşti şi spui “nu pot să-l sufăr pe cutare”, de fapt îl ataci la nivel energetic subtil şi ceea ce sunt ganduri si vorberepede ajung faptă. De aceea nu e bine să spunem lucruri agresive sau vorbe care rănesc pe alţii.Calomniind o persoană în faţa altora sau uneltind împotriva ei o ataci la nivel energetic subtil.

-Toate bolile fizice sunt expresia unor gânduri eronate şi dispar odată cu corecţia de rigoare.

-După cum crezi aşa va fi.
Convingerile omului influenţează şi creează realitatea. Să crezi pedeplin în tot ce vrei să realizezi. Să simţi că deja ai primit sau vei primi curând. Aceasta atragefoarte repede spre tine rezultatul dorit.

Să nu emiţi niciodată opinii de genul:
sunt gras, slab, urât îmbrăcat, sărac etc, căci trimiţi cătretine sau catre alţii energii şi informaţii negative ce au ca rezultat ca ei vor gândi la fel despre eiînsăşi ori despre altii şi ceea ce vor gândi nu va întârzia să se materializeze. Sub nici un motiv sănu spui cuiva: eşti leneş, eşti prost, eşti nemernic, nu eşti bun de nimic etc., fiindcă toate acesteacreează sau amplifica în el cusurul ce i se reproşează. Cele mai periculoase sunt vorbele rele laadresa părinţilor, rudelor, a dori răul oamenilor apropiaţi.

SINCERITATEA ESTE CHEIA.
Să cauţi să exprimi mereu, prin cuvînt, numai ceea ce simţi şicrezi din tot sufletul că este adevărat. Să alegi să faci numai ceea ce este în deplin acord cu idealultău. Să fii tu însuţi în tot ce gîndeşti, afirmi şi întreprinzi. Iar ca să ajungi la asta, trebuie să cauţi permanent să te cunoşti pe tine insati/însuţi, să-ţi clarifici idealul, să renunţi la ideile inutile şi dăunătoare, cu alte cuvinte să devii mereu mai înţelept. Este cea mai mare realizare a vieţii unuiom, pe care o poate comunica apoi şi celor din jur, chiar fără cuvinte, numai prin ceea ce este.
Ori de cate ori auzi o cearta sau pe cineva barfind ,departeaza-te de acel om[/b]
NOI IN PERMANENTA TREBUIE SA SUPORTAM TOT CE AM CAUZAT ALTORA.
PENTRU A AVEA UN SOMN CAT MAI LINISTIT,SEARA INAINTE DE A PUNE CAPUL PE PERNA,SA-I IERTAM PE TOTI SEMENII CARE AU GRESIT FATA DE NOI CU GANDUL SI CUVANTUL SAU FAPTA SI,IN ACELASI TIMP,SA NE CEREM IERTARE DE LA TOTI SEMENII NOSTRI FATA DE CARE AM GRESIT IN ZIUA RESPECTIVA. 

SA APLICAM INDRUMAREA CA: SOARELE SA NU APUNA PESTE MANIA VOASTRA[EFESIENI ]4,26
[TEXT POSTAT PRIN BUNAVOINTA DR.VASILE CAREIA II MULTUMESC]

sâmbătă, 30 aprilie 2016

OGLINDA VIETII.



 

Cred ca intotdeauna vom cauta sa gasim o imagine in oglinda vietii noastre. 

Si tot timpul o vom cauta pe cea placuta… pentru ca atunci cand intalnim la celalalt ceva ce uram la noi, facem tot posibilul sa stam departe de persoana respectiva. 

O mare greseala… in loc sa acceptam ceea ce uram, pentru ca face parte din noi… fugim cat mai departe, sperand ca vom intalni imaginea cautata in oglinda vietii. 

Mult succes tuturor! 

Sper s-o gasiti… dar daca nu se va intampla curand, puneti-va un semn de intrebare… 

Cred că aş putea să înşir câteva sute de mirosuri ale ierbii, în funcţie de ceasurile zilei, de ploaie, de soare, de anotimp, de pământ, de umbră, de înălţime, de gradul de umezeală ori de uscăciune. Aş putea deosebi acum, bănuiesc, cu ochii închişi murele oloage de murele crescute în tufe, foşnetul unui fag de foşnetul unui brad. În schimb, multe din cele trăite s-au estompat, lăsând în urmă goluri, ca într-o pădure arsă pe jumătate. Această descoperire mă obligă să admit că memoria mea seamănă acum cu o oglindă spartă, care-mi restituie frânturi de viaţă.-O.PALER 


 

Casa Celor 1000 de oglinzi 

(folclor japonez) 

Cu mult timp in urma, intr-un satuc, se gasea un loc cunoscut drept “Casa celor 1000 de oglinzi”. Un catelus mititel, vesel din fire, afland de acest loc, s-a hotarat sa-l viziteze. Cand a ajuns, sarea fericit pe scari si a intrat in casa. S-a uitat pe hol cu urechiusele late si dand din coada. 

Spre marea sa surpriza, s-a trezit privind la alti 1000 de catelusi fericiti, care dadeau din coada ca si el. A zambit, si a primit inapoi 1000 de zambete, la fel de calde si prietenoase. Cand a plecat, s-a gandit: “Este un loc minunat. Ma voi intoarce sa-l vizitez!”. In acelasi sat, alt caine, care nu era la fel de fericit ca primul, s-a hotarat si el sa viziteze casa. 

 

A urcat cu greu scarile, cu coada intre picioare, si capul lasat. 

Cand a vazut 1000 de caini neprietenosi uitandu-se la el, s-a speriat si s-a zbarlit pe spate, maraind. Cand ceilati 1000 de caini au inceput si ei sa maraie, a fugit speriat. O data iesit afara, s-a gandit: “E un loc ingrozitor, nu ma mai intorc acolo niciodata”. 

Toate chipurile sunt oglinzi. 
Ce fel de reflexie vezi pe chipurile celor pe care-i intalnesti? 

Decide ce chip vei arata celor din jur… Iti vor raspunde pe masura. 

Lucrurile cele mai frumoase din lume nu se vad si nici nu se ating, se simt doar cu inima. Mai intai trebuie sa ploua ca apoi sa apara curcubeul!” 

Ce fel de reflexie vezi pe chipurile celor pe care-i intalnesti ?
 

 

Mişcare 

Imagineză-ţi că eşti eter. 

O piveşti, o simţi o înţelegi. 

Eşti în mişcarea continuă a timpului, care trece spălând amintiri şi construind altele, suprapunând clipele noi peste cele vechi, făcând momentele să trepiedeze în idealul unde îşi au locul. 

Eşti timp. 

Ai văzut mişcarea continuă a materiei, vibraţiile superstringurilor, lupta primordială dintre materie şi anti-materie, victoria vieţii, a luminii şi a supei în care existăm. 

Eşti materie. 

Te-ai întrebat de ce particulele primare nu îngheaţă, de ce nu spun niciodată stop şi persistă în a da suflul lucrurilor care ne înconjoară. Lucrurile nu trebuiau atinse, spunea cel măcinat de antagonismul dintre insignifianţa noastră şi holismul existenţei. Şi totuşi, te uimeşte cum mişcarea le însufleţeşte în profundul lor mecanicism. Iar tot ea, mişcă viaţa.- 

Eşti viaţă. 

Ai zămbit privind mişcarea continuă a speciilor şi a vieţii. Te-ai uitat la oamenii ce apăreau, se năşteau şi mureau întorcându-se în mişcarea universală, iar pentru prima dată, fascinat erai de puternicele zvâcniri ale sentimentelor. 

Eşti suflet. 

Ai ajuns să iubeşti mişcarea care te înconjoară pentru că, fără să simţi, făceai parte din ea. Iubirea ta emergentă universului mişca şi clătina ordinea mişcării din el. 

Eşti tot. 

Şi ştii că o găseşti oriunde, pe tine, în tine, în celălalt. O priveşti, o simţi, o înţelegi, oricât de insignifiantă ar apărea unora, tu ştii că, de fapt, ea clădeşte jocul continuu fără de care tu nu ai avea sens 

Primul lucru este acela de a te accepta în mod profund pe tine însuţi. Fiecare se simte inferior într-un fel sau altul. Motivul este neacceptarea faptului că fiecare este unic. Nu se pune problema superiorităţii sau a inferiorităţii. Fiecare face parte dintr-o categorie care îi este proprie şi din acest lucru nu rezultă nicio comparaţie. Şi nu pot să-mi închipui o fiinţă care să aibă totul în această lume. Unii nu au ezitat să încerce, dar au eşuat lamentabil. Fii doar tu însuţi şi va fi suficient.
 VLADIMIR 


 

Cea mai mare parte a problemelor noastre apar doar pentru că nu le-am privit niciodată cu adevărat, nu ne-am îndreptat niciodată atenţia asupra lor pentru a vedea ce sunt ele în realitate. Încercaţi să creaţi numai lucruri frumoase, nu aduceţi la viaţă nimic urât. Nu aveţi prea mult timp şi nu aveţi nici multă energie de pierdut. Având o viaţă atât de scurtă, având o sursă de energie atât de mică, este pur şi simplu stupid să o pierdeţi în tristeţe, în furie, în ură, în gelozie. Folosiţi-vă energia în iubire, folosiţi-o în acţiuni creatoare, în prietenie, în meditaţie; îndreptaţi-vă spre ceva care să vă înalţe. Şi cu cât vă înălţaţi mai mult, cu atât întâlniţi mai multe izvoare de energie care stau la dispoziţia voastră. Depinde numai de voi. 
 

Să nu depinzi de alţii! Fii independent în fiinţa ta! Ascultă-ţi vocea interioară! O vei putea auzi în momentul în care îţi linişteşti mintea - şi nu e greu. Şi când spun că nu e greu, e un fapt absolut sigur: nu e greu! Dacă am putut eu, poţi şi tu! Între noi nu e diferenţă. Toate fiinţele umane au potenţialul de a se cunoaşte pe sine însele. În momentul când te cunoşti pe tine însuţi, nimeni nu-ţi va mai lua individualitatea.
 

Osho – trăieşte clipa 

Oamenii se gândesc încontinuu la bani, la bani şi numai la bani. Tu nu eşti cu nimic special, eşti o persoană anormal de normală, la fel de nevrotic ca oricine altcineva. Dar te rog scapă de nevroza asta. Trăieşte clipa, nu te mai preocupa de viitor şi banii îşi vor pierde strălucirea. Trăieşte clipa cu atâta totalitate şi abandon, ca şi cum nu ai mai trăi nici un moment în plus, ca şi cum ar fi ultima clipă. În acel moment, orice dorinţă de bani şi putere pur şi simplu dispare. 

Dacă ai afla brusc că azi vei muri, ce s-ar întâmpla? Te-ar mai interesa banii? Dintr-odată, orice dorinţă de bani te va părăsi. Dacă azi ar fi ultima ta zi de viaţă, nu ai risipi-o gândindu-te la ziua de mâine şi la bani; pentru că nu mai există nici un mâine. Pentru că trăim numai în zilele de mâine, banii au devenit foarte importanţi. Şi pentru că nu trăim, ci doar îi imităm pe ceilalţi, banii au devenit foarte importanţi. 
“Trăieşte clipa, nu te mai preocupa de viitor”… se consideră că dacă “visezi” asupra viitorului este un lucru cu implicaţii benefice asupra fiinţei umane. Această visare, a-ţi face speranţe şi proiecţii mentale asupra unui viitor “mai roz” pentru tine, are un efect oarecum pozitiv pe termen scurt, dar un efect negativ, aproape dezastruos, pe termen lung. 

Pe termen scurt, visarea, îţi umple oarecum “sufletul” cu speranţă, dându-ţi o cantitate mică de energie (putere) să treci peste anumite momente mai grele. Te face să uiţi problemele actuale. Te face doar să le uiţi, nu să le şi depăşeşti, rezolvi. 

În primul rând, acest timp care este pierdut cu visarea, ar putea fi fructificat, gândind realist la o soluţie de rezolvare. Visarea nu te face să trăieşti clipa, îţi oferă o iluzie că trăieşti. Iluzia este doar în imaginaţie. A trăi clipa înseană a-ţi concentra atenţia pe simţuri, a savura anumite aspecte ale vieţii: vizuale, auditive, etc. 



Pe termen lung, visurile, dacă nu sunt atent controlate, au o influienţă nefastă asupra perceperii realităţii. Poţi să fii un om echilibrat, integru, fără un simţ al realităţii bine dezvoltat? 

“Trăieşte clipa cu atâta totalitate şi abandon, ca şi cum nu ai mai trăi nici un moment în plus, ca şi cum ar fi ultima clipă”… asta nu înseamnă “să trăieşti cu frica în sân” că vine moartea. Trebuie să te detaşezi de frica de moarte. Ideea că vei putea muri în clipa următoare nu trebuie să genereze un sentiment de frică. Moartea nu presupune nimic groaznic, aşa cum ne învaţă societatea. Am mai discutat despre moarte aici, şi spuneam că o conştiinţă fără frică de moarte îţi oferă o cu totul altă perspectivă asupra vieţii. 

Osho 

Trăieşte clipa ce surâde 
Şi fericire-ţi poate da, 
În al vieţii joc te prinde 
Uită ce-i în urma ta. 

Trăieşte clipele intens 
Chiar când nu eşti înţeles, 
Curajos, dar visător, 
Găseşti pasul următor.
- Viorica Pop 

luni, 2 martie 2015

DE FAPT,CE ESTE FERICIREA?

DE FAPT,CE ESTE FERICIREA? 

 

La sfârşitul oricărei poveşti ne aşteaptă tristeţea. 

● Trebuie să căutam dragostea acolo unde suntem, chiar dacă asta ne - ar costa ceasuri, zile, săptămâni de decepţii şi tristeţi. Căci în clipa în care pornim în căutarea iubirii şi ea porneşte în întâmpinarea noastră. Şi ne salvează. 

● Suferim fără rost: pentru că în dragoste se află sămânţa creşterii noastre. Cu cât iubim mai mult, cu atât suntem mai aproape de experienţa spirituală. Adevăraţii iluminaţi, cu sufletele lor incendiate de Iubire, învingeau toate prejudecăţile vremii. Cântau, râdeau, se rugau cu voce tare, dansau, participau la ceea ce Sfântul Pavel numea “ nebunia sfântă “. 

 

● Erau veseli - pentru că cine iubeşte învinge lumea, nu - i e teama că pierde ceva. Adevărata iubire este un act de total abandon. 

● Dragostea poate fi o experienţă mai înspăimântătoare decât aceea de a te afla faţă în faţă cu un arcaş care ţinteşte spre inima ta. Dacă săgeata îşi nimereşte ţinta, eşti mort şi de restul are grijă Dumnezeu. Dacă te loveşte dragostea, trebuie să - ţi asumi singur consecinţele. 

 

● Războinicul ştie că bătăliile pe care le - a dat în trecut au sfârşit întotdeauna prin a - l învăţa câte ceva. Dar învăţămintele acestea l - au făcut pe războinic să sufere mai mult decât ar fi fost necesar. Nu doar o dată şi - a pierdut timpul luptând pentru o minciună. Şi a suferit pentru persoane care nu erau la înălţimea dragostei lui. 

 

● Războinicului nu - i este teamă să plângă din pricina unor necazuri vechi sau să se bucure de noi descoperiri. Când simte că a venit ceasul, lasă totul şi pleacă în aventura mult visată. Când pricepe că e la limita rezistenţei, iese din luptă, fără a se învinovăţi că a făcut una, două nebunii neaşteptate. 

● A juca rolul de suflet caritabil li se potriveşte doar celor cărora le e frică să ia vreo atitudine în viaţă.Totdeauna e mai uşor să crezi în propria ta bunătate decât să - i înfrunţi pe ceilalţi şi să lupţi pentru drepturile tale. Totdeauna e mai uşor să - ţi auzi o jignire şi să nu raspunzi cu aceeaşi monedă decât să ai curajul de a te angaja într - o luptă cu cineva mai puternic. 

  

● În fiecare dintre noi este un ceasornic ascuns şi, ca să faci dragoste, arătătoarele ambilor inşi trebuie să indice aceeaşi oră la acelaşi timp. Două persoane care sunt împreună şi se iubesc mult trebuie să - şi potriveasca arătătoarele, cu răbdare şi perseverenţă, cu jocuri şi reprezentaţii “ teatrale “, până când înţeleg că a face dragoste e mult mai mult decât o întâlnire. 



● De aceea e aşa de important să laşi anumite lucruri să treacă. Să le dai drumul. Să te desprinzi de ele. Oamenii trebuie să înţeleagă că nimeni nu trişează, uneori câştigăm, alteori pierdem. Nu aştepta să ţi se dea ceva înapoi, nu aştepta să ţi se recunoască efortul, să ţi se descopere geniul, să ţi se înţeleagă iubirea. Încheie nişte etape. Nu din orgoliu, din neputinţă sau mândrie, ci pur şi simplu pentru că acel lucru nu se mai potriveşte cu viaţa ta. Închide uşa, schimbă discul, fă curat în casă, şterge praful. Încetează să mai fii cine erai şi transformă - te în cine eşti. 

 

● Dintre toate posibilităţile pe care le - a găsit omul ca să - şi facă rău sieşi, cea mai rea a fost Dragostea. Suferim mereu pentru cineva care nu ne iubeşte, pentru cineva care ne - a părăsit, pentru cineva care nu vrea să ne părăsească. Dacă nu suntem căsătoriţi înseamnă că nu ne iubeşte nimeni, dacă suntem căsătoriţi - transformăm căsătoria în sclavie. 

● La urma urmei, ce e fericirea ? Dragoste, se spune. Dar dragostea nu a adus şi nici nu va aduce vreodată fericirea. Dimpotrivă, nu e decât nelinişte, un câmp de luptă, nopţi nedormite, când ne întrebăm dacă e bine ce facem. Adevărata dragoste este plămădită din extaz şi agonie. 

 

● Trăieşte totul intens şi păstrează ceea ce ai simţit ca pe un dar de la Dumnezeu. 
Decepţiile, înfrângerile, descurajarea sunt instrumente pe care Dumnezeu le foloseşte pentru a - ţi arăta drumul. 

● Drumul înţelepciunii înseamnă să nu - ţi fie teamă să greşeşti.[Coelho] 


 

- Daruieste dragoste astazi. Iubeste-i pe ceilalti. Iubeste-ti familia. Iubeste-L pe Dumnezeu. El va avea grija ca tu sa ai destula dragoste; iti va da inapoi mai mult decat poti darui vreodata

CANTECUL SUFLETULUI

CANTECUL SUFLETULUI 
Motto:"Omul are nevoie de dragoste. Viata fara duiosie si fara iubire nu e decat un mecanism uscat, scartaitor si sfasietor. " - Victor Hugo 


În adâncul inimii mele se-aude un cântec fără versuri 
Un cântec ce trăieşte in sămânţa inimii mele. 
Refuză să se amestece cu cerneala pe pergament; 
Îmi învăluie dragostea într-o mantie diafană 
Şi zboară, dar nu peste buzele mele. 
Cum să îl cânt? 
Mi-e teamă să nu se amestece cu eternul pământesc; 
Cui să îl cânt? 
Căci locuieşte în casa sufletului meu 
De teama urechilor pline de sensibilitate. 

 

Când privesc în mine, 
Văd umbra umbrei sale; 
Când îmi ating vârful degetelor 
Îi simt vibraţiile. 
Faptele mâinilor mele îi oglindesc prezenţa, 
Aşa cum un lac reflectă stelele strălucitoare; 

 

Lacrimile mele îl dezvăluie, 
Aşa cum picăturile strălucitoare de rouă 
Dezvăluie taina unui trandafir veştejit. 
Este un cântec ce s-a născut din contemplaţie 
Şi adus la suprafaţă de către linişte, 
Evitat de larmă, 
Îmbrăţişat de adevăr, 
Repetat de vise, 
Înţeles de dragoste, 
Ascuns de trezire 
Şi cântat de sufleteste cântecul dragostei. 

 

Ce Cain sau Esaul ar putea să-l cânte? 
Este cu mult mai parfumat decât iasomia; 
Ce voce l-ar putea înrobi? 
Este pecetluit la inimă, ca taina unei fecioare; 
Ce coardă l-ar putea face să vibreze? 
Cine îndrăzneşte să uneasă urletul mării 
Cu ciripitul unei privighetori? 

 

Cine îndrăzneşte să asemuiască strigătele unei furtuni 
Cu suspinul unui copil? 
Cine îndrăzneşte să spună cu voce tare 
Cuvintele pe care numai inima le poate rosti? 
Ce fiinţă omenească îndrăzneşte să cânte 
Cântecul lui Dumnezeu? 

(Kahlil Gibran) 

 

Suflet curat de Raul Huluban 

Eşti frumoasă 
şi totuşi mai ceri frumuseţe, 
suflet de copil, 
întinzându-ţi palma udă spre lună 
cu fierbinţi rugăciuni. 

Eşti frumoasă 
şi totuşi mai ceri frumuseţe 
când absorbită de noapte 
egosită îmi îndepărtezi luna 
deşi îmi pare atât de aproape... 

 

Eşti frumoasă 
şi totuşi mai ceri frumuseţe 
alungând vraja întunericului 
şi primind în sufletu-ţi de copil 
Cuvântul mângâietor al Luminii. 

Eşti frumoasă 
şi totuşi mai ceri frumuseţe 
pentru întreaga făptură care geme 
căci tu ai scăpat din vraja nopţii 
şi sufletul de copil ţi-l storci de ploaie... 

 

Robert Burns – Si daca… 

Şi dacă vînturi s-ar trezi 
În lunci mereu, 
În lunci mereu, 
O, cum atunci te-aş încălzi 
La pieptul meu, 
La pieptul meu! 

Şi dacă vremuri de urgii 
S-ar înteţi, 
S-ar înteţi, 
Alăturea de-ar fi să-mi fii, 
Nu le-aş simţi! 
Nu le-aş simţi! 

 

De m-ar zvîrli ursita rea 
într-un abis, 
într-un abis, 
Cu tine hăul mi-ar părea 
Un paradis, 
Un paradis! 

Pămîntul de mi-ar fi întreg 
Adus în dar, 
Adus în dar, 
Din toate-aş şti să te aleg 
Pe tine doar, 
Pe tine doar! 
 

Spune intotdeauna ce simti si fa ceea ce gandesti. Daca as sti ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea dormind, te-as imbratisa foarte strans si l-as ruga pe Dumnezeu sa fiu pazitorul sufletului tau. Daca as sti ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea iesind pe usa, ti-as da o imbratisare, un sarut si te-as chema inapoi sa-ti dau mai multe. Daca as sti ca asta ar fi ultima oara cand voi auzi vocea ta, as inregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta o data si inca o data pana la infinit. Daca as sti ca acestea ar fi ultimele minute in care te-as vedea, as spune “te iubesc” si nu mi-as asuma, in mod prostesc, gandul ca deja stii.Gabriel Jose garcia Marquez